chilagíŭ, V. chiligiŭ.

CHIRIGIU, chirigii, s. m. 1. (Înv.) Cel care transporta cu căruța, în schimbul unei plăți, oameni sau mărfuri ; cărăuș. 2. (Reg.) Chiriaș. – Tc. kiracı.

chirigíŭ m. (d. chirie). Cărăuș, transportator cu caru. Chiriaș. – Maĭ rar și chiragiŭ (turc. kirağy, bg. kirağiĭa, sîrb. kirajğija, locatar, și kiriğija, cărăuș). – Și chiligiŭ și chilagiu. Fem. -giță.

chirigiu

CHIRIGIU s, m. (Mold.) Cărăuș, căruțaș. Dînd întîiu șasezeci de bani chirigiilor. NECULCE. $Etimologie: tc. kiracı. Cf. c o c i ș.