CHICOȘ cf. subst. chică și n. Picoș. 1. jupan, 1499 (13-15 B 261; Rep D 187); P. (Sd XI 87); – stolnic 1603, 1631 (Al. Papadopol-Calimach, Notiță istorică despre Bîrlad, pp. 41, 79); – Vasile, clucer (Bîr I,; Chicoșlescul, M. (17 A I 41); -ești s. 2. Chicuș (Arh); Chicoș, familii de răzeși în satele Certești, Cîrlomănești și Cotoroaia (din r. Tecuci).