13 definiții pentru chibzuință chipzuință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chibzuință sf [At: URICARIUL I, 133/9 / V: ~ipz~ / Pl: ~țe / E: chibzui + -ință] 1 Judecată. 2 Socotință. 3 înțelepciune.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinare atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. După o scurtă dar temeinică chibzuință, ne hotărîrăm... să așteptăm cu răbdare. HOGAȘ, M. N. 160. Începu să se poarte cu Iana cu multă băgare de seamă și să-și măsoare vorbele și faptele cu șart și cu chibzuință. POPESCU, B. III 43.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNȚĂ ~e f. 1) Analiză atentă a situației. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~ință

chibzuință f. chibzueală (mai statornică).

chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.

chipzuință sf vz chibzuință


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CHIBZUÍNȚĂ s. v. chibzuială.

CHIBZUINȚĂ s. chibzuială, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă ~.)

Chibzuință ≠ nechibzuință

Intrare: chibzuință
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chibzuință
  • chibzuința
plural
genitiv-dativ singular
  • chibzuințe
  • chibzuinței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chipzuință
  • chipzuința
plural
genitiv-dativ singular
  • chipzuințe
  • chipzuinței
plural
vocativ singular
plural

chibzuință chipzuință

  • 1. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chibzuială antonime: nechibzuință 2 exemple
    exemple
    • După o scurtă dar temeinică chibzuință, ne hotărîrăm... să așteptăm cu răbdare. HOGAȘ, M. N. 160.
      surse: DLRLC
    • Începu să se poarte cu Iana cu multă băgare de seamă și să-și măsoare vorbele și faptele cu șart și cu chibzuință. POPESCU, B. III 43.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Chibzui + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09