13 definiții pentru chibzuință

chibzuínță sf [At: URICARIUL I, 133/9 / V: ~ipz~ / Pl: ~țe / E: chibzui + -ință] 1 Judecată. 2 Socotință. 3 înțelepciune.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinare atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. După o scurtă dar temeinică chibzuință, ne hotărîrăm... să așteptăm cu răbdare. HOGAȘ, M. N. 160. Începu să se poarte cu Iana cu multă băgare de seamă și să-și măsoare vorbele și faptele cu șart și cu chibzuință. POPESCU, B. III 43.

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței

CHIBZUÍNȚĂ s. v. chibzuială.

Chibzuință ≠ nechibzuință

CHIBZUÍNȚĂ ~e f. 1) Analiză atentă a situației. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~ință

chibzuință f. chibzueală (mai statornică).

chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHIBZUÍNȚĂ s. chibzuială, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continénță, (rar) cumințíe, ponderáție, temperánță, (pop.) scumpătáte, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluíre, socoátă, tocmeálă, (fam.) schépsis, (fig.) cumpăneálă, cumpăníre. (Demonstrează multă ~.)

Intrare: chibzuință
chibzuință
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chibzuință chibzuința
plural
genitiv-dativ singular chibzuințe chibzuinței
plural
vocativ singular
plural