cheanț sn [At: RĂDULESCU-CODIN / V: chiant / Pl: ~uri / E: ns cf cleanț] (Pop) 1 Stâncă. 2 Munte. 3-4 Deal (abrupt). 5 Muchie formată din pietre mari. 6 (Lpl) Locuri înțesate cu mărăcini. 7 Vale strâmtă și adâncă. 8 Fiecare din urmele pe care le lasă șiroaiele de apă care vin de la munte când plouă.

cheanț, V. cleanț.

chianț sm vz cheanț

cleanț (ea dift.) n., pl. urĭ (sîrb. klanac, trecătoare, drum accidentat. V. clanț, clonț). Vest. Loc accidentat plin de petriș, de bolovanĭ, de stîncĭ orĭ de rîpe (BSG. 1922, 163). Colț de stîncă: fugea zdrăncănindu-șĭ paloșu de cleanțurile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Și cheanț, janț, zgheanț, stîncă. În Serbia geanț, țanc, colț de stîncă: geanțu de la Babacaĭa.

cheanț, cheanțuri, s.n. (reg.) 1. stâncă, munte, deal abrupt, muche de piatră. 2. (la pl.) locuri înțesate cu mărăcini.