chișcár sm [At: BĂCESCU, P. / V: (Mol) ~án, chisc~ / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Pește cu corpul cilindric alungit, semănând cu un șarpe, care trăiește în râuri. 2 Pește lung asemănător șarpelui, cu gura ca o ventuză în formă de potcoavă și cu care se prinde de alți pești, sugându-le sângele Si: cârtiță, cec, cicar.

CHIȘCÁR, chișcari, s. m. (Regional) Țipar. Chișcarul mai ales e bun să-l freci cu sare și să-l zvîrli de viu pe cărbuni. SADOVEANU, O. A. II 169.

CHIȘCÁR ~i m. Pește dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul lung și subțire, asemănător cu al șarpelui; țipar. /cf. rus. pișcar

chișcar m. V. pișcar.

pișcar^2[1] sm vz chișcar

pișcar (chișcar) m. Mold. Zool. țipar. [Rus. PISKARĬ].

chișcár (reg.) s. m., pl. chișcári

chișcár s. m., pl. chișcári

CHIȘCÁR s. v. țipar.

chișcar s. v. ȚIPAR.

chișcár, chișcari, s.m. – (reg.) Specie de pește caracteristică apelor de munte din zona păstrăvului (Eudontomyzona danfordii). În Maramureș, este frecvent pe tot cursul Vișeului, precum și pe afluenții săi, și pe Tisa, în zona de frontieră. S-a semnalat prezența în marea majoritate a cursurilor de apă din Maramureș, cu densitate apreciabilă în Vaser, Mara, Iza superioară și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 64-65). – Cf. pișcar (< rus. piškar) (Șăineanu, MDA).

chișcár, -i, (cicar, pișcar), s.m. – Specie de pește caracteristică apelor de munte din zona păstrăvului (Eudontomyzona danfordii). Zonele de râuri cu apă înceată și cu depuneri bogate de mâl sunt locuri ideale pentru larvele sale. În Maramureș este frecvent pe tot cursul Vișeului și pe afluenții săi (Ardelean, Bereș 2000: 64). – Cf. pișcar (< rus. piskarĭ).