CHERSIN, chersine, s. n. (Reg.) Albie adâncă, largă și scurtă, folosită de obicei pentru a frământa aluatul de pâine. – Et. nec.

chersin sn [At: CREANGĂ, GL. / V: ~san / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Covată largă și scurtă în care se frământă pâinea. 2 Conținutul unui chersin (1). 3 Căuș mare, rotund făcut din lemnul noduros al unui copac. 4 Conținutul unui chersin (3).

❍ CHERSIN, CHERSÎN (pl. -ne) sn. Mold. Covată scurtă și adîncă (de frămîntat aluatul): atunci iedul de sub chersin, să nu tacă? (CRG.).

CHERSIN, chersine, s. n. (Reg.) Albie adâncă, largă și scurtă, întrebuințată de obicei pentru a frământa aluatul de pâine. – Et. nec.

CHERSIN, chersine, s. n. (Regional) Albie nu prea mare, dar adîncă, întrebuințată (de obicei) pentru plămăditul pîinii. A intrat în foișor logofeteasa Maria, îmbujorată la obraz și purtînd un chersin de plăcinte poale-n brîu, chiar atunci scoase din cuptor. SADOVEANU, N. P. 55. Turna zăr pentru cîini într-un fel de chersin larg și unsuros. HOGAȘ, M. N. 190. [Iedul] cel mijlociu țuști! iute sub un chersin. CREANGĂ, P. 23.

CHERSIN, chersine, s. n. (Reg.) Albie adîncă, nu prea mare, întrebuințată de obicei pentru a frămînta aluatul de pîine. – Tc. kersene.

CHERSIN ~e n. pop. Covată mică în care se frământă aluatul pentru pâine. /<turc. kersene

chersin n. Mold. covată adâncă, largă și scurtă: sub un chersin CR. [Origină necunoscută].

chersan sm vz chersin

chersin (reg.) s. n., pl. chersine

chersin (reg.) s. n., pl. chersine

chersin s. n., pl. chersine

chersin (chersine), s. n. – Găleată, vas de lemn, pentru scos apă. – Var. chersîn. Tc. (per.) kersené „farfurie pentru pîine” (Bogrea, Dacor., III, 729; Scriban). Cihac, II, 48, sugera pol. krzynow „strachină”. În Mold. și Dobr.