cheaun, ~ă a [At: KLEIN, D. / V: ~aon, chi~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf chiant, chiantaun, chiantaur] (Pfm) 1 Beat. 2 Zăpăcit. 3 Surd. 4 Prost. 5 Nebun. 6 (Îe) A se face ~ A se îmbăta.

cheaon a vz cheaun

chearaud, ~ă a [At: PAMFILE, ap. DA ms / V: ~rhuz / Pl: ~uzi, ~ude / E: ns cf cărui] (Mol) 1 Năuc. 2 Cherchelit.

chiaun a vz cheaun

chearaúd (ea dift.) și cherăúd, -ă adj. Mold. sud. Tehuĭ, nauc, zăpăcit, cherchelit. – În vest cărăúĭ. La Pușcaru (reprodus de Dic. 207) cărúĭ (cp. gr. karón, amețit. Dic.). Și cheaúr și cheaún. În Olt. ceaur (NPl. Ceaur, 147).

cheaun, -ă, cheauni, -e, adj. 1. Beat. 2. Amețit. 3. Obosit. 4. Zăpăcit. – Cf. chiant, chiantaun (MDA); postverbal din cheuni „a chioti”, de origine onomatopeică (DA, Frățilă). ■ Cuv. rom. > magh. tyáun (Bakos, 1982).

cheaun, -ă, cheauni, -e, adj. – 1. Beat. 2. Amețit. 3. Obosit. 4. Zăpăcit. – Cf. chiant, chiantaun (MDA); posterbal din cheuni „a chioti”, de origine onomatopeică (DA, Frățilă). Cuvânt rom. > magh. tyáun (Bakos, 1982).

cheaun, -ă, adj. – 1. Beat. 2. Amețit. 3. Obosit. 4. Zăpăcit. – Cf. chiant (et. nec.), chiantaun (MDA); Cuvânt rom. preluat în magh. (tyáun) (Bakos 1982).