2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

certăréț, ~eáță [At: POLIZU / V: (înv) ~tar~ / Pl: ~i, ~e / E: ceartă + -ăreț] 1 a Căruia îi place cearta. 2 smf Persoană care se ceartă des.

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gîlcevitor, arțăgos. Bunica era măruntă la trup, harnică, dar certăreață. PAS, Z. I 26.

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț.

CERTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu; buclucaș. /ceartă + suf. ~ăreț


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. sg. certăreáță, pl. certăréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERTĂREÁȚĂ s. scandalagioaică, (înv. și pop.) zavragioaică.

CERTĂREAȚĂ s. scandalagioaică, (înv. și pop.) zavragioaică.

CERTĂRÉȚ adj., s. arțăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rânzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gâlcevos, potcaș, scandalos, sfădăioș, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)

CERTĂREȚ adj., s. arțăgos, gîlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)

Intrare: certăreață
certăreață substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • certăreață
  • certăreața
plural
genitiv-dativ singular
  • certărețe
  • certăreței
plural
vocativ singular
plural
Intrare: certăreț
certăreț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • certăreț
  • certărețul
  • certărețu‑
  • certăreață
  • certăreața
plural
  • certăreți
  • certăreții
  • certărețe
  • certărețele
genitiv-dativ singular
  • certăreț
  • certărețului
  • certărețe
  • certăreței
plural
  • certăreți
  • certăreților
  • certărețe
  • certărețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

certăreț

etimologie:

  • Ceartă + sufix -ăreț.
    surse: DEX '98 DEX '09