cernire sf [At: ALECSANDRI, T. 177 / Pl: ~ri / E: cerni] 1 Înnegrire. 2 (Fig) Doliu.

CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

CERNÍRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

CERNÍRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni. 1. Vopsire în negru, înnegrire. Cernirea pînzei. 2. Îndoliere, doliu. Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile, pănă s-a împlini vremea cernirii mele. ALECSANDRI, T. 177.

CERNÍRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni.

cerní [At: DEX² / Pzi: ~nésc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.

CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. Zy Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, VI 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.

CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).

A SE CERNÍ mă ~ésc intranz. 1) A se îmbrăca în haine negre în semn de doliu. 2) fig. A fi cuprins de un sentiment apăsător (de tristețe, de durere, de jale etc.). /<sl. țruniti

A CERNÍ ~ésc tranz. A face să devină negru; a înnegri. /<sl. țruniti

cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].

cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cerníre s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 sg. și pl. cerneáscă

CERNÍRE s. v. îndoliere.

CERNÍRE s. v. înnegrire.

cernire s. v. ÎNNEGRIRE.