CERNIRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

cernire sf [At: ALECSANDRI, T. 177 / Pl: ~ri / E: cerni] 1 Înnegrire. 2 (Fig) Doliu.

CERNIRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

CERNIRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni. 1. Vopsire în negru, înnegrire. Cernirea pînzei. 2. Îndoliere, doliu. Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile, pănă s-a împlini vremea cernirii mele. ALECSANDRI, T. 177.

CERNIRE, cerniri, s. f. Acțiunea de a (se) cerni.

cerni [At: DEX² / Pzi: ~nesc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.

CERNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A înnegri, a boi în negru, a căni: a-și ~ barba ¶ 2 A îmbrăca în negru în semn de doliu: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plîngă n’au avut (COȘB.). II. vb. refl. 1 A se înnegri, a se boi negru ¶ 2 A se îmbrăca în haine negre, în haine de doliu ¶ 3 Ⓕ A se întuneca [vsl. črŭniti].

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. Întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. ◊ Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, V_I 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).

A CERNI ~esc tranz. A face să devină negru; a înnegri. /<sl. țruniti

A SE CERNI mă ~esc intranz. 1) A se îmbrăca în haine negre în semn de doliu. 2) fig. A fi cuprins de un sentiment apăsător (de tristețe, de durere, de jale etc.). /<sl. țruniti

cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].

cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.

cernire (pop.) s. f., g.-d. art. cernirii; pl. cerniri

cernire (pop.) s. f., g.-d. art. cernirii; pl. cerniri

cernire s. f., g.-d. art. cernirii; pl. cerniri

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, 3 sg. cernește, imperf. 1 cerneam; conj. prez. 1 sg. să cernesc, 3 să cernească

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 să cernească

cerni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 sg. și pl. cernească

cerni (cernesc, cernit), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbrăca în doliu. – 3. A se călugări. – 4. A întrista, a amărî, a supăra. Sl. črŭniti „a înnegri”, de la crŭnŭ „negru” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a păstrat în rom. doar ca nume de oi (cernă), de boi (cernea), de cîini (cernei) și de rîuri (Cerna), ca și în mai multe toponime (Cernica, Cernăuți). – Der. cerneală, s. f. (acțiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneală neagră; cerneală în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat după rom. -eală (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s. f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la mănăstirea Cernica, deși nu este clară explicația; cernușcă, s. f. (plantă Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciornă, s. f. (concept, bruion), din rus. čornyi „negru; concept, bruion” (Cihac, II, 48); ciornaie, s. f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s. m. (persoană cu tenul măsliniu); ciorni, vb. (a face o ciornă); ciornoglav, adj. (bolnăvicios), din bg. černoglava „cap negru” (Pușcariu, JB, XVI, 222).

CERNIRE s. v. îndoliere.

CERNIRE s. v. înnegrire.

cernire s. v. ÎNNEGRIRE.

CERNIRE s. îndoliere.

CERNI vb. v. îndolia.

CERNI vb. v. înnegri.

cerni vb. v. ÎNNEGRI.

CERNI vb. a (se) îndolia.

A se cerni ≠ a se învoioșa

cerni, cernesc, v.t. A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri” (DLRM, MDA).

cerni, cernesc, vb. tranz. – A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri”, de la crǔnǔ „negru” (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).