13 definiții pentru ceriu Ce


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceriu2, ~ie a [At: MARIAN, CH. 5 / Pl: ~ii / E: ceară + -iu] (Rar) Galben ca ceara (2).

ceriu1 sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.

CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă.

CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, cu numeroase întrebuințări în industrie. – Fr. cérium.

CÉRIU s.n. Metal strălucitor, moale și ductil din familia pământurilor rare. [Pron. -riu. / < fr. cérium < Ceres – zeița agriculturii la romani].

CÉRIU s. n. metal strălucitor, moale și ductil, din familia lantanidelor. (< fr. cérium)

CÉRIU n. Metal moale, lucios, întrebuințat în aliaje, la fabricarea pietrelor de brichetă, a gloanțelor și proiectilelor trasoare etc. [Sil. ce-riu] /<fr. cérium

*cériŭ n. Chim. Un metal tri- și tetravalent, c’o greutate atomică de 141. Se află în multe minerale și se întrebuințează la făcut țesăturĭ incandescente.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce

cériu s. n. [-riu pron. -riu], art. cériul; simb. Ce


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.

Ce, simbol chimic pentru ceriu.

Intrare: ceriu
  • pronunție: -rĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceriu
  • ceriul
  • ceriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ceriu
  • ceriului
plural
vocativ singular
plural
Ce simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ce
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ceriu Ce

  • 1. Element chimic, metal moale din familia pământurilor rare, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • diferențiere Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă.
    surse: DLRLC
  • comentariu simbol Ce
    surse: DOOM 2

etimologie: