15 definiții pentru cerențel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cerențél sm [At: BARONZI, L. 130/27 / V: ~ncél, cernițél / Pl: ~ei / E: ml cerinthe + -el] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia rosacee, cu tulpina erectă multiformă, cu flori galbene-aurii și fructe grupate într-un capitel Si: (reg) cerculeț (19), crânceș, cuișoriță {Geum urbanum). 2 (Reg) Argințică (Diyas octopetala). 3 (Reg) Călțunul-Doamnei (Geum rivale). 4 (Reg) Puturoasă (Diplotaxis tenuifolia). 5 (Reg) Mărțișor (Geum montanum). 6 (Reg) Cuișoriță (Holosteum umbellatum).

CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

CERENȚÉL s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. Iată mintă săbiuță... angelică și cerențel. NEGRUZZI, S. I 97.

CERENȚÉL s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Lat. cerinthe + suf. -el.

CERENȚÉL ~i m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, păroasă, cu flori galbene-aurii și cu frunze mari, crestate, foarte răspândită prin păduri. /<lat. cerinthe + suf.~el

cerențel m. plantă cu flori galbene aurii foarte răspândită prin păduri (Geum urbanum). [Cf. lat. CERYNTHA, mătăcină].

cerențél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rozacee cu florĭ galbene auriĭ care crește pin locurĭ umbroase (geum urbanum); altă plantă rozacee care crește pe stîncĭ văroase la marĭ înălțimĭ și în regiunile polare, face florĭ marĭ albe și se numește și argințică (dryas octopétala).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERENȚÉL s. v. călțunul-doamnei.

CERENȚÉL s. 1. v. călțunul-doamnei. 2. v. argințică.

CERENȚEL s. (BOT.) 1. (Geum urbanum) (reg.) ridichioară. 2. (Dryas octopetala) argințică.

cerențel s. v. CĂLȚUNUL-DOAMNEI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cerențél (cerențéi), s. m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă și altor plante și flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. cerițică. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Pușcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de suf. Totuși, Tiktin presupune că cerițică este un der. de la ceară (cf. fr. fleur de cire), și că de la ea provine var. cerențel.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GEUM L., GEUM, CERENȚEL, fam. Ro- saceae. Gen originar din America de N, Asia, Europa, cca 50 specii, erbacee, perene, 30-60 cm înălțime, uneori formează stoloni. Frunze însoțite de stipele, cele superioare trifoliate sau trilobate, cele inferioare lung-pețiolate, divizate în părți inegale, zimțate pe margini, lobul terminal ceva mai mare și mai mult sau mai puțin divizat (întrerupt-lirate). Flori albe, galbene, roșii, roșii- aurii, portocalii (stipelele carpelelor lungi, plumoase, caliciul persistent cu 5 sepale, 5 petale galbene, număr mare de stamine), solitare sau în corimb.

Intrare: cerențel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerențel
  • cerențelul
  • cerențelu‑
plural
  • cerenței
  • cerențeii
genitiv-dativ singular
  • cerențel
  • cerențelului
plural
  • cerenței
  • cerențeilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cerențel

etimologie: