7 definiții pentru cercuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cercuitor, ~oare [At: LB / P: ~cu-i~ / Pl: ~i / E: cercui + -tor] 1-4 sm, a (Persoană) care (face sau) pune cercuri (6) Si: butnar, cercurar (1-4), dogar. 5 sm Persoană care pune caselor cercurile (18) care susțin tencuiala Si: cercurar (5).

CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). – Cercui + suf. -tor.

CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). – Din cercui + suf. -(i)tor.

CERCUITÓR ~i m. Persoană care face sau pune cercuri la vasele cu doage. [Sil. -cu-i-] /a cercui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitór s. m., pl. cercuitóri

Intrare: cercuitor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuitor
  • cercuitorul
  • cercuitoru‑
plural
  • cercuitori
  • cercuitorii
genitiv-dativ singular
  • cercuitor
  • cercuitorului
plural
  • cercuitori
  • cercuitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)