cerb sm [At: PSALT. 80/3 / Pl: ~i / E: ml cervus] 1 (Zlg) Mamifer patruped rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne ramificate, care cad și se reînnoiesc în flecare an, cu coada scurtă (Cervus elaphus). 2 (Îs) ~lopătar Specie de cerb cu coamele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). 3-4 (Îe; îlav) A fugi ca ~ul (A fugi) foarte repede. 5 (Ent; îs) ~ul lui Dumnezeu Rădașcă 5 (Bot; îs) Spinul ~ului Planta Romnus cathartica. 6 (Pan) Berbec cu coarne lungi și drepte. 7 Bou cu coarne lungi Cf: cerban. 8 Obicei de a umbla la colindat, la Crăciun și la Sfântul Ion, cu un om mascat cu cap de cerb Cf brezaia, turca, țurca.

CERB sm. 1 🐒 Animal sălbatic, din ord. rumegătoarelor, care aleargă foarte iute, și al cărui cap e împodobit cu coarne lungi și ramificate ca niște crengi, care cad și se reînnoesc pe tot anul (Cervus elaphus) (🖼 1065): un ~ speriat trece ’n goană pe dinaintea noastră (VLAH.) ¶ 2 Trans. = TURCĂ ¶ 3 🌿 LIMBA-CERBULUI NĂVALNIC: SPINUL-CERBULUI VERIGAR¹ [lat. cervus].

CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, impunător prin coarnele sale bogat ramificate (Cervus elaphus). [Radu-vodă] acompaniat de fiica sa și de o suită numeroasă... se urcau pe dealul Cătălinei, la vînătoarea cerbilor, ciutelor și căprioarelor. NEGRUZZI, S. I 106.

CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogat ramificate (Cervus elaphus). ◊ Compus: cerb-lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți (Cervus dama). – Lat. cervus.

CERB¹ ~i m. Mamifer erbivor rumegător, de talie mare, cu corpul zvelt, cu coarne lungi, ramificate, și cu coadă scurtă. ~ lopătar. /<lat. cervus

CERB² ~i m. mai ales art. rar Vechi dans de ritual care simbolizează primăvara. /<lat. cervus

cerb m. cuadruped rumegător, repede alergător, cu coarne osoase, ramificate, ce cad și se reînnoiesc pe tot anul. [Lat. CERVUS].

cerb m. (lat. cĕrvus, it. cat. pg. cervo, pv. cerb, fr. cerf, sp. ciervo). Un fel de căprioară mult maĭ mare și cu coarnele maĭ ramificate.

CAP¹ (pl. capete) sn. 1 🫀 Partea superioară a corpului omului în care se află creierii și principalele organe ale simțurilor (🖼 817): îl doare ~ul; a-și lua căciala din ~; a-și smulge părul din ~; a-și pune mîinile în ~; a da din ~; a-i fi drag ca ochii din ~; din ~ pînă ’n picioare, din creștet pînă ’n tălpi, de sus pînă jos, desăvirșit: Natalia mea ... este muzicantă din ~ pînă’n picioare NEGR. ¶ 2 De asemenea, despre partea anterioară a corpului animalelor: ~ de cal; familiar ~ de bou, om prost ¶ 3 pr. anal. Vîrf, creștet: Buba ~ nu face, pînă nu se coace PANN. ¶ 4 Fig. Minte, deșteptăciune. pricepere: are ~ bun: om cu ~, fără ~; ~ sec, prost, nepriceput: nu se mai învață minte, ~ete seci ce sînt DLVR.; e greu de ~; ușor de ~; mai cu ~, mai priceput, mai deștept; a(-și) băga în ~ 👉 BATE I. 1; a(-și) bate ~ul, a-și sparge ~ul BATE I. 10; a deschide ~ul cuiva, a-I face să priceapă; a-i intra în ~, a pricepe; a-și închipui; a (nu)-l tăia sau a (nu)-l duce ~ul, a (nu) se pricepe: apoi de, cocoane, ~ul meu nu mă duce așa departe ISP.; a-și pierde ~ul, a se zăpăci; ajuns de ~ 👉 AJUNS I. 4 ¶ 5 Fig. Viață: nu-ți pune ~ul în primejdie CRG.; a-și pune ~ul, a-și răpune viața; pr. exag. a se prinde, a pune rămășag pe viața lui; a-și risca viața, a-și pune viața în primejdie; proverb: a-și pune ~ul sănătos subt evanghelie, a se băga de bună voie în belea, într’o situațiune neplăcută; vai de ~ul lui, vai de viața lui, nu e de invidiat; o jur pe ~ul meu; a mînca ~ul cuiva, a-l prăpădi, a-l face să-și piarză viața ¶ 6 Fig. Partea de sus. partea superioară, partea dinainte a unui lucru, frunte: în ~ul mesei (în opoz. cu coada mesei), în ~ul bucatelor, în locul de cinste; în ~ul regimentului ¶ 7 Fig. Capăt, margine, căpătîiul de sus sau de jos: cum mă vede, se dă jos în ~ul scării I. -GH.; satul era înghițit, ca într’un fum spulberat, aci către un ~ al satului, aci către ceilalt DLVR.; ~ul podului; Fig.: din ~ul locului, de la început ¶ 8 Fig. Început: judecata Patriarhului iaste începătură și ~ tuturor judecăților bisericești PRV. -MB.; îți sporesc simbria la fie-care ~ de an S. -ALD.; de (la) un ~ vreme, de la o vreme încoace; stai s’o iau de la {~CAR.; pop.: ~ de post PAMF.} ¶ 9 Fig. Toiu, miez: lelea Nastasia rămăsese de bărbat, cu cinci copii, în ~ de iarnă {~RET.; ~ de noapte 👉 21 ¶ 10 Fig. Bucată, căpătîiu, capăt; sfîrșit: un ~ de ață; a o scoate la ~, a o scoate la căpătîiu; a-i da de ~, a da gata; a prăpădi: leul ... le-a făcut sfîrșitul, adică le-a dat de ~ ȚICH. ¶ 11 Fig. Persoană, individ: un ~ încoronat; am plătit cîte un leu de ~ (=de fie-care); dare pe ~, impozit personal; pop.: un ~ de om, un om; deasemenea despre animale, unitatea unui număr colectiv, bucată: ne-o perit vre-o zece capete de vită ALECS. ¶ 12 Fig. (pl. capi, ‡ capete) Căpetenie, șef; om (mai) de frunte: ~ul Statului: ~ul familiei; de vor fi unii dentrînșii mai ~ete, cum s’are zice ispravnici PRV. -MB.; Fig.: a ajuns coada ~, a ajuns cel din urmă, cel mai prost, să fie în fruntea celorlalți; -Fig. Cap de operă 👉 CAPODOPERĂ ¶ 13 Chip, mijloc, putință: Dac’am prins de-a o iubi, N’a fost ~ a o urî IK. -BRS.; nime n’are ~ să se odihnească în casa asta, de răul vostru CRG. ¶ 14 ‡ Paragraf, articol, capitol; ⚖️ titlu, punct: ~ de acuzare ¶ 15 ⚚ Capital: asigurîndu-le plata integrală, capete și dobînzi, cînd se vor vinde proprietățile I. -GH.; Fig. a-și scoate din capete, a se despăgubi, a-și scoate din pagubă ¶ 16 💫 ~DE-BOU, constelația Taurului ¶ 17 🌿 CAP-DE-COCOȘ = DULCIȘOR; -CAPUL-ARICIULUI = BUZDUGAN 4; – CAPUL-CĂLUGĂRULUI, plantă ierboasă, cu flori galbene (Leontodon autumnalis) (🖼 818) ; -CAPUL-ȘARPELUI, plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); – CAPUL-VIPEREI = IARBA-ȘARPELUI¹ ¶ 18 🐙 CAP-DE-MORT, CAP-DE-MOARTE, CAPUL-MORȚILOR, CAPUL-LUI-ADAM, insectă numită mai adesea „strigă” 👉 STRIGĂ; – CAPUL-CERBULUI – RĂDAȘCĂ ¶ 19 CAPU-’NTOARCE sm. PĂC. 🐦 = CAPÎN-TORTURĂ ¶ 20 proverb (Nici) în ruptul ~ului, odată cu ~ul, pentru nimic în lume, nici mort, cu nici un preț: zicea că odată cu ~ul nu putea el crede una ca asta ISP.; cu ~ul amînă 👉 AMÎNĂ; om numai cu ~ul, singur pe lume (fără familie); fără nici o stare; singur cu ~ul (său), singur-singurel, fără nimeni; a se bate cu ~ul de pereți (sau de toți pereții) 👉 PERETE; a da cu ~ul de pragul de sus 👉 PRAG; a umbla cu ~ul între urechi 👉 URECHE; ori cu ~ul de piatră, ori cu piatra de ~, tot una e, cel sărac, cel mai slab, e totdeauna fără noroc; nevoie de ~ 👉 NEVOIE; a-i fi de ~, a-i fi spre pierzarea capului, mai ales în blesteme: fi-le-ar de ~: de (sau din) ~ul meu, tău, său, independent, liber; din propria inițiativă, nesilit de nimeni: am rămas liberă, de ~ul meu ALECS.; spune drept, tu ai făcut-o din ~ul tău ? VLAH.; a-și face de ~ , a) a face tot ce-i place, b) a face fapte care-l duc spre pierzare; a sta, a se ținea de ~ul cuiva, a nu-i da pace, îmboldindu-l cu rugăminți; în ~ pînă la unul, deplin, tocmai: peste un an de zile în ~ , are să-l ia de bărbat CAR.; cu noaptea în ~, pe cînd e încă noapte întunecoasă; în ~ de noapte, în ~ul nopții, în miez de noapte, în toiul nopții: nu mă alunga de la casă în ~ de noapte RET.; cît păr în ~, mulțime nenumărată; a-și lua lumea în ~, a fugi fără să știe unde, încotro îl vor duce ochii; a se sparge în ~ul cuiva, a cădea asupră-i consecințele, urmările unei fapte săvîrșite de altul; a pune ~ul, a ațipi, a trage un puiu de somn; a se pune pe ~ul cuiva, a stărui mult pe lîngă cineva, a nu-i da pace; a sta, a ședea pe ~ul cuiva, a nu se deslipi de cineva, aducîndu-i supărare; pe ~ete, a) pe întrecute, care mai de care; b) ca nebunii: a (se) da peste ~, a) a (se) răsturna, a (se) rostogoli, a (se) prăvăli; b) a întrebuința toate mijloacele, a se face luntre și punte, a face tot ce e cu putință; a da paharul peste ~, a-i deșerta: a da ochii peste ~, a muri; a nu avea nici ~ nici coadă, a nu avea niciun înțeles, nici un rost; a nu avea unde să-și plece ~ul, a nu avea nici un căpătliu, a nu avea unde să șază sau să doarmă, a nu avea nimic; a nu avea ce-și face capului, a nu avea încotro, a nu putea face altfel, a fi silit să facă cum i se impune; a nu ști ce să-și facă capului, a fi în mare încurcătură, a nu ști ce să facă ca s’o scoată la capăt; a-și scoate capul în lume, a se arăta, a ieși între oameni; nu-i un ~ de lume, nu e cine știe ce lucru mare: nu te teme, dragul meu, o noapte nu-i un ~ de lume, va trece și ea RET.; a-și lua lumea în ~, a pleca în lume, a porni în lumea largă; a nu-și vedea ~ul (de trebi), a avea mult de lucru: Ce-i ea, copil? Nu-și vede ~ul de supărări, de griji, de casă VLAH.; ~ ai, minte ce-ți mai trebue?, se zice în ironie unuia care face mereu greșeli, și nu vrea să ție seamă de sfaturi; ~ul face, ~ul trage, fie-care sufere urmările greșelilor sale; ~ul plecat nu-l taie sabia, cine știe să se plece, să se umilească, scapă de primejdie; ~ul să trăească, că belele curg 👉 BELEA 1; cîte capete, atîtea și căciuli, cîți oameni, atîtea păreri; cine-și păzește limba, își păzește ~ul, cine știe să-și măsoare vorba, scapă de supărări; unde nu e ~, vai de picioare, vai de omul fără minte, vai de poporul fără buni conducători; 👉BARBĂ, PEȘTE, PICIOR [lat. caput, capĭta].

CERBIȘOR sm. dim. CERB 1.

CERBULEȚ, CERBUȘOR, CERBUȚ sm. 🐒 dim. CERB 1.

Cerbu m. munte în Gorjiu (1640 m.) deasupra satului Novaci.

cerb s. m., pl. cerbi

cerb s. m., pl. cerbi

cerb s. m., pl. cerbi

+cerb-lopătar (specie de cerbi) s. m., pl. cerbi-lopătari

spinul-cerbului (plantă) s. m. art.

!spinul-cerbului (plantă) s. m. art.

spinul-cerbului s. m.

cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogate. – Mr. țerbu, megl. țerb. Lat. cervus (Pușcariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaică (var. cerboaie), s. f. (femela cerbului); cerban, s. n. (nume de bou); cerbana, s. f. (nume de vacă); cerbar, s. m. (rădașcă); cerbărie, s. f. (parc, rezervație pentru creșterea cerbilor); cerbește, adv. (ca cerbii). REW 1843 consideră că cerbar reprezintă direct lat. cĕrvārius.

cerb (cerbuț) v. capră (1).

CERB (lat. cervus) s. m. Mamifer artiodactil, rumegător, din pădurile Europei, Asiei, Americii, de talie mare (c. 1,50 m înălțime), cu corpul zvelt, coada scurtă și coarne ramificate (Cervus elaphus). ♦ Cerbul carpatin = cea mai mare specie cinegetică dintre mamifere, din fauna României (c. 1,5 m înălțime; taurul, 250 kg, ciuta, 150 kg), cu blană scurtă, cenușie-roșcată; trăiește în pădurile de amestec (fag cu rășinoase); longevitate 18 ani (Cervus elaphus montanus). Cerbul lopătar = specie de c. mediteranean, de c. 1,30 m înălțime, cu blana brun-roșcată cu pete alburii vara și coarne lățite (Dama dama). Cerbul gigant = gen de mamifer fosil din Cuaternar, cu înălțimea de c. 1,5 m, coarne late, distanțate la vârfuri pînă la 3 m și blana foarte bogată (Cervus megaceros).

PLATYCERIUM Desv. PLATICERIUM, CORN DE CERB, CORN DE ELAN, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale ale Australiei, 17-20 specii, epifite, rizom tîrîtor și ramificat, solzos, frunze așezate în 2 rînduri pe rizom, de 2 feluri, unele de culoare maro – care au rol de acoperire (acoperă rizomul și rădăcinile) -, foarte late, în formă de solzi, sesile, persistente, imbricate și altele normale, scurt-pețiolate, erecte, cu vîrfuri pendente, de cîteva ori bifurcate, puțin pieloase, pubescente, nedentate. Nervurile principale sînt bifurcate și apoi paralele.

Rhamnus catharticus L. « Spinul cerbului ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi-gălbui (4 sepale, 4 petale mici, 4 stamine) dispuse 2-5 în fascicule. Frunze verzi, ceva mai deschise pe partea inferioară, ovat-eliptice, margini fin-dințate, glabre, subțiri, cu 3-5 perechi de nervuri, pețiol cca 3 cm lungime. Arbust cu ramuri opuse, terminate într-un spin; 2-6 m înălțime. Scoarță maro-închis. Fructe, drupe sferice, negre.

CERB s. v. rădașcă, răgace.

CERB s. (ZOOL.) 1. (Cervus elaphus) (Mold. și Bucov.) plotun. 2. cerb-lopătar (Cervus dama) = (rar) dam.

cerb s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

CERB s. (ZOOL.) 1. (Cervus elaphus) (Mold. și Bucov.) plotun. 2. cerb-lopătar (Cervus dama) = (rar) dam.

CAPUL-CERBULUI s. v. rădașcă, răgace.

capul-cerbului s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

cerb, cerbi, s.m. – (zool.) Ierbivor rumegător cu coarne ramificate (Cervus elaphus). Populează pădurile de foioase și mixte din Maramureș, începând cu cele de stejar de la Lăpușel și Ardusat, și până la cele de fag din Munții Maramureșului (zona Vișeu, Ruscova) și chiar în golurile alpine de munte (Posea, 1980: 75). ♦ Cultul cerbului se întinde spre est, până în China și Japonia și în sud, până în Italia, Grecia, Marea Neagră, Caucaz și Asia Mică (Eliade, 2001: 34). În spațiul carpato-danubian are caracter totemic (dovadă basmele, legendele, colindele, jocurile cu măști). ♦ (mit.) În folclorul maramureșean, (v. Colinda Cerbului), apare în ipostaza de întemeietor; un fecior de împărat preschimbat în cerb (în urma unui blestem al mamei), după ispășirea blestemului, coboară „la țară” și întemeiază o religie nouă („Jos la sate-oi coborî, / Oile lua-mi-le-ai, / Biserici descuie-mi-oi / Slujbe mândre face-mi-oi”, Bilțiu, 1990: 5). În ovațiile de nuntă din Maramureș, cerbul intermediază întemeierea familiei: alaiul (împărătesc) al mirelui urmărește „o urmă de cerb” până la casa miresei („După ce urmă de cerb / Ați venit la casa noastră?”). ♦ În epoca bronzului, cerbul avea o funcție psihopompă, dovadă motivul zoomorf (în proeminență) de pe vasele de ceramică descoperite în necropola de la Lăpuș (Vulpe, 2001). Cu timpul, această funcție va fi preluată de pasărea măiastră, iar cerbului i se atribuie calități de regalitate. Apoi, decade într-o zonă profană printr-un proces de desacralizare. – Lat. cervus „cerb” (DER, DEX, MDA).