2 intrări
26 de definiții

Explicative DEX

CEACĂU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

CEACĂU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

ceacău2 sm [At: VAIDA / E: mg csákó „cu coarnele aduse în afară”] (Mgmr) Bou.

ceacău1 sn [At: H VII, 185 / V: ~cou, ceaco / Pl: ~ăie și ciacuri / E: mg csákó, ger Tschako] (Mgmr) 1 (Mil) Un fel de chipiu de paradă, cu cozoroc tare, purtat de soldații austrieci. 2 (Pan) Coif de hârtie făcut de copii.

ceacâie sf [At: I. CR. II, 218 / V: ~chie, cechie, cichie / Pl: ~âi / E: bg чекижа cf ciochie] 1 Cuțitaș rupt. 2 Cuțitaș mic și prost. 3 Cuțitaș cu plăsele de lemn. 4 Cap al scăunoaiei.

ceachie sf vz ceacâie corectat(ă)

ceaco sn vz ceacău

ceacou sn vz ceacău

cechie sf vz ceacâie

cichie1 sf vz ceacâie

ciochie2 sf vz ceacâie

❍ CEAC1 (pl. ceacuri), CEACĂU (pl. -căe) sn., CEACĂ sf. Tr.-Carp. 🎖️ Un fel de chipiu înalt și tare ce poartă unele trupe (în spec. în monarhia austro-unsrară) (🖼 1011): șepci, chivere, ceacuri (DLVR.); Cu ceacă, cu căpeneagă, Cum era Neamțului dragă (VOR.); Mult umbiași în rîndul meu Să-mi dai pușcă si ceacău (IK.-BRS.) [ung. csákó].

❍ CEACÎIE sf. Mold. 1 Cuțitaș mic și prost (RV.-CRG.) 2 Ciocul, clobanțul scaunului de doage (DAM.) [ung. csáklya; comp. și bg. čekija].

CECĂU = CEACĂU.

❍ CECHIE sf. ⛵ Prăjină cu un cîrlig în vîrf, de care se servesc luntrașii [srb. čaklja, ung. csáklva].

CEACĂU, ceacăie, s. n. (Regional) Un fel de chipiu. milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele trupe. Săraci feciori de pe sate, Cum vă stinge la cetate Și vă dă haine crăpate Și ceacăie-ncornorate. BIBICESCU, P. P. 151. Măi, neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315.

CEACĂU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele unități militare. – Magh. csákó.

CIOCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la așezarea și întinderea cercurilor pe butoaie. – Magh. csáklya.

ceacăŭ n., pl. ăĭe (ung. csákó, de unde și fr. shako, id.). Trans. Chipiŭ.

ceacîĭe f., pl. îĭ (turc. čaky, briceag). Sud. Rar azĭ. Briceag, cuțitaș. – În Munt. est ceachíe, în vest și Olt. cichíe (ngr. tsakí). V. cĭochie.

1) cichíe, V. ceacîĭe.

Ortografice DOOM

ceacău (reg.) s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie

ceacău (reg.) s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie

ceacău s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie, art. ceacăiele

Etimologice

ceacîie (-îi), s. f. – Briceag, cuțit. – Var. ciachie; ciochie, s. f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine și bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. și sb. čaklja, mag. csáklya.

Argou

ceacâie, ceacâi s. f. cuțit

Arhaisme și regionalisme

ceacâie, ceacâi, s.f. (reg.) cuțitaș rudimentar; custură, buricaș.

Intrare: ceacău
substantiv neutru (N42)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceacău
  • ceacăul
  • ceacău‑
plural
  • ceacăie
  • ceacăiele
genitiv-dativ singular
  • ceacău
  • ceacăului
plural
  • ceacăie
  • ceacăielor
vocativ singular —
plural —
ceacou
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ceaco
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ceacâie
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceacâie
  • ceacâia
plural
  • ceacâi
  • ceacâile
genitiv-dativ singular
  • ceacâi
  • ceacâii
plural
  • ceacâi
  • ceacâilor
vocativ singular —
plural —
ceachie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cechie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceacău, ceacăiesubstantiv neutru

  • 1. regional Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Săraci feciori de pe sate, Cum vă stinge la cetate Și vă dă haine crăpate Și ceacăie-ncornorate. BIBICESCU, P. P. 151. DLRLC
    • format_quote Măi, neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.