CAZUISTICĂ s.f. Parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite, care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dîndu-le interpretări meșteșugite pentru a ascunde situații false; (p. ext.) ingeniozitate, subtilitate, dibăcie (în argumentarea unor teze îndoielnice). [Gen. -cii. / < fr. casuistique].