casuist, ~ă a vz cazuist

cazuist sm [At: CĂLINESCU, E. O. II, 24 / P: ~zu-ist / Pl: ~iști / E: fr casuiste] 1 Teolog care caută să rezolve cazurile de conștiință. 2 (Pex) Cel căruia îi place să analizeze, până în cele mai mici amănunte, fiecare caz, pentru a da o soluție cât mai exactă și mai documentată. 3 (Pex) Persoană care aplică metodele cazuisticii, servindu-se de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond.

* CAZUIST sm. ⛪ Teolog care decide dacă un lucru e îngăduit sau oprit de morala creștină [fr.].

CAZUIST, cazuiști, s. m. Persoană care stăpînește și aplică metodele cazuisticii, care se servește cu abilitate de argumente ingenioase și rafinate, logice în aparență, false în fond.

CAZUIST, cazuiști, s. m. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Fr. casuiste.

CAZUIST, -Ă s.m. și f. Specialist în cazuistică, care folosește abil argumente ingenioase și subtile, logice în aparență, dar false în fond. [Pron. -zu-ist. / cf. fr. casuiste, sp. casuista < lat. bis. casus – caz de conștiință].

CAZUIST, -Ă s. m. f. specialist în cazuistică, care folosește abil argumente ingenioase, logice în aparență, false în fond. (< fr. casuiste)

CAZUIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Teolog care rezolva problemele morale aplicând metodele cazuisticii. 2) Persoană care, în susținerea unor teze îndoielnice, recurge la argumente sofistice. [Sil. -zu-ist] /<fr. casuiste

cazuist m. teolog care instruiește morala și rezolvă cazurile de conștiință.

*cazuíst m. (d. lat. casus, caz). Teolog care rezolvă cazurile de conștiință.

cazuist s. m., pl. cazuiști

cazuistă s. f., g.-d. art. cazuistei; pl. cazuiste

cazuist s. m., pl. cazuiști

cazuistă s. f., g.-d. art. cazuistei; pl. cazuiste

cazuist s. m., pl. cazuiști

cazuistă s. f., pl. cazuiste