2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.

CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.

cauciucare sf [At: LTR / P: ca-u-ciu~ / Pl: ~cări / E: cauciuca] 1-2 (Acoperire sau) impregnare cu (un strat de) cauciuc (1) a unui obiect (textil) Si: (rar) cauciucat1 (1-2).

CAUCIUCÁRE s.f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [< cauciuca].

CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc.

cauciuca vt [At: DN2 / P: ca-u-ciu~ / Pzi: ~chez / E: cauciuc] 1-2 (A acoperi sau) a impregna cu (un strat de) cauciuc (1) un obiect (textil).

CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: -ca-u-] – Din cauciuc.

CAUCIUCÁ vb. I. tr. A acoperi cu cauciuc suprafața unui obiect. [Cf. fr. caoutchouter].

CAUCIUCÁ vb. tr. a acoperi cu un strat de cauciuc. (după fr. caoutchouter)

CAUCIUCÁ ~chéz tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc. /Din cauciuc


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri

cauciucáre s. f. (sil. ca-u-ciu-), g.-d. art. cauciucării; pl. cauciucări

cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză

cauciucá vb. (sil. ca-u-ciu-), ind. prez. 1 sg. cauciuchéz, 3 sg. și pl. cauciucheáză

Intrare: cauciucare
cauciucare substantiv feminin
  • silabație: ca-u-ciu- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauciucare
  • cauciucarea
plural
  • cauciucări
  • cauciucările
genitiv-dativ singular
  • cauciucări
  • cauciucării
plural
  • cauciucări
  • cauciucărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cauciuca
  • silabație: ca-u-ciu-ca info
verb (VT204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cauciuca
  • cauciucare
  • cauciucat
  • cauciucatu‑
  • cauciucând
  • cauciucându‑
singular plural
  • cauciuchea
  • cauciucați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cauciuchez
(să)
  • cauciuchez
  • cauciucam
  • cauciucai
  • cauciucasem
a II-a (tu)
  • cauciuchezi
(să)
  • cauciuchezi
  • cauciucai
  • cauciucași
  • cauciucaseși
a III-a (el, ea)
  • cauciuchea
(să)
  • cauciucheze
  • cauciuca
  • cauciucă
  • cauciucase
plural I (noi)
  • cauciucăm
(să)
  • cauciucăm
  • cauciucam
  • cauciucarăm
  • cauciucaserăm
  • cauciucasem
a II-a (voi)
  • cauciucați
(să)
  • cauciucați
  • cauciucați
  • cauciucarăți
  • cauciucaserăți
  • cauciucaseți
a III-a (ei, ele)
  • cauciuchea
(să)
  • cauciucheze
  • cauciucau
  • cauciuca
  • cauciucaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cauciucare

  • 1. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi cauciuca
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

cauciuca

  • 1. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • cauciuc
    surse: DEX '09 DEX '98 DN