CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan.

catalan, ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: fr catalan] 1 smf, a (Persoană) care face parte din populația Cataloniei. 3-4 smf, a (Om) originar din Catalonia. 5 smp Populația care se găsește pe teritoriul Cataloniei (Spania) și, izolat, în Franța, Italia, America Latină etc. 6 a Care aparține Cataloniei. 7 a Care aparține catalonilor (5). 8 a Privitor la Catalonia. 9 a Privitor la cataloni (5). 10 a Care este specific Cataloniei. 11 a Care este specific catalonilor (5). 12 a Care provine din Catalonia. 13 sf Limbă romanică vorbită de catalani (5).

CATALÁN, -Ă, catalani, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care se găsește pe teritoriul Cataloniei (Spania) și izolat în Franța, Italia, America Latină etc.; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1). 3. S. f. Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan.

CATALÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Locuitor, persoană) care aparține Cataloniei. // s.f. Limbă romanică vorbită de catalani. [Cf. fr. catalan].

CATALÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Catalonia. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită în Catalonia și în principatul Andorra. (< fr. catalan)

*catalán, -ă adj. și s. Din Catalonia. Chim. Metoda catalană, procedura metalurgică pin care prefacĭ direct mineraĭu în fer fără să-l maĭ trecĭ pin starea de fontă.

cățălán sm vz cățelan

catalan adj. m., s. m., pl. catalani; adj. f., s. f. catalană, pl. catalane

catalan adj. m., s. m., pl. catalani; adj. f., s. f. catalană, pl. catalane

catalán s. m., adj. m., pl. cataláni; f. sg. catalánă, g.-d. art. catalánei, pl. cataláne

catalană (limbă) s. f., g.-d. art. catalanei

catalană (limbă) s. f., g.-d. art. catalanei

catalánă (limba) s. f., g.-d. art. catalánei

CATALÁN, -Ă, cataláni, -e, subst., adj. ~ (etim. incertă, prob. din v. cat. catelani = metateză din lacetani < gr. laketanoí = lacetan, identificabil cu ka(s)telanoí menționați de Ptolemeu) [GDLC]

CATALÁNĂ s. f. (cf. fr. catalane): limbă romanică din grupul occidental, vorbită de aproximativ cinci milioane de locuitori (catalani) în estul și nord-estul Spaniei (provinciile Catalonia, cu capitala Barcelona, și Valencia), în insulele Baleare, în sudul Franței (departamentul Pirineii Orientali) și în nord-vestul Sardiniei, în districtul Alghero (în secolul al XIV-lea, limba oficială a Sardiniei era c.). Ca structură era apropiată de provensală, dar ulterior a fost puternic influențată de dialectul spaniol aragonez (în secolul al XII-lea c. a fost limba oficială a monarhiei aragoneze). Deși în prezent este influențată de dialectul spaniol castilian, ea se menține totuși ca limbă distinctă. Primele atestări de limbă c. datează din secolul al XII-lea.