catachreză (gr. katakresis „abuz”), figură „gramaticalizată”, care reprezintă un fenomen lexical de origine metaforică, și anume folosirea unui termen figurat pentru denumirea unui obiect concret ori abstract, din lipsa unui termen propriu: „gura văii”; „gura cămășii”; „buza paharului”; „piciorul mesei”; „broasca ușii”; „pragul bătrâneții”; „povara bătrâneții” etc. (A): „Înc-o sărutare Și pieri sub geana unui nor” (Șt. O. Iosif) C., ca metaforă gramaticalizată, este o metaforă uitată ca atare. Ca metaforă uitată, c. este destul de productivă în domeniul vocabularului și al întrebuințării lui. Astfel, c. sunt și unele denumiri de plante: „gura-leului”; „creasta-cocoșului” „rochița-rândunicii” etc.

CATACHREZĂ (< fr. catachrèse < lat. catachresis < gr. katachresis ; abuz) Figură de stil caracteristică prin folosirea, în sens metaforic, a unui cuvînt, pentru a denumi un obiect ce nu are denumire proprie. În catachreză se atribuie înțelesul unui cuvînt altui cuvînt, apropiat oarecum ca sens. Ex. Picior de plai, gura cămășii, piciorul mesei etc. În vorbirea populară, întîlnim catachreze într-o serie de expresii destul de frecvente, ca: frige-linte, zgîrie-brînză, pierde-vară etc. Retorii antici i-au dat această denumire, deoarece, într-o privință, se abuzează de cuvinte dîndu-le o altă semnificație.