cardită sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: fr cardite] Inflamație a inimii.

CARDITĂ s.f. Inflamație a inimii. [< fr. cardite].

CARDITĂ s. f. inflamație a pereților inimii. (< fr. cardite)

CARDITĂ Inflamație a inimii. /<fr. cardite

*cardítă f., pl. e (d. vgr. kardia, inimă). Med. Inflamațiune a inimiĭ.

CARDI- v. cardio-.

!cardită s. f., g.-d. art. carditei; pl. cardite

cardită s. f., pl.. cardite

cardită s. f., pl. cardite

cardi (-desc, -it), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a șterpeli. Cuvînt argotic, cu siguranță de origine țig. Graur 133 îl explică prin țig. kar- „a pronunța”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur și Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, și pe care, la rîndul nostru, nu îl cunoaștem. Chiar și așa, semantismul prezintă dificultăți. Mai probabil provine din țig. ker- „a da”, prin intermediul formei kărdem. – Der. cardeală, s. f. (bătaie); carditor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, în susținerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 și V, 223.

cardit, -ă, cardiți, -te adj. 1. furat. 2. bătut.