10 definiții pentru carcasă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carcásă sf [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr. 113, 11/2 / Pl: ~se / E: fr carcasse] 1 Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2 Totalitatea elementelor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3 Scheletul unei mașini, al unei construcții etc.

CARCÁSĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse.

CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse.

CARCÁSĂ, carcase, s. f. 1. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 2. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. care servește drept suport al întregii lucrări; cadru, osatură.

CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 2. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Fr. carcasse.

CARCÁSĂ s.f. 1. (Parte a unui) sistem osos al unui animal. 2. Cadru, osatură, schelet (al unei mașini, al unei construcții etc.). [< fr. carcasse, cf. rus. karkas].

CARCÁSĂ s. f. 1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument. 2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal. ◊ porțiune dintr-un animal jupuit și eviscerat, scheletul cu mușchi, destinat consumului public. (< fr. carcasse)

CARCÁSĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor care constituie baza unei construcții, a unei mașini etc.; osatură; schelet. 2) Învelitoare de protecție a unui sistem tehnic; cutie de protecție. 3) rar Sistemul osos al unui animal; schelet. [G.-D. carcasei] /<fr. carcasse


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse

carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse

Intrare: carcasă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carca
  • carcasa
plural
  • carcase
  • carcasele
genitiv-dativ singular
  • carcase
  • carcasei
plural
  • carcase
  • carcaselor
vocativ singular
plural

carcasă

  • 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. Porțiune dintr-un animal jupuit și eviscerat, scheletul cu mușchi, destinat consumului public.
      surse: MDN '00
  • 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: osatură schelet

etimologie: