caravă¹ sf [At: DEX² / Pl: ~ve / E: nct] Unealtă de pescuit, de forma unei capcane deschise, care se instalează în locurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului.

caravelă sf [At: DUMITRACHE, 385 / Pl: ~le / E: it caravella, fr caravelle] Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut de spanioli și portughezi pentru călătorii lungi.

❍ CARAVĂ (pl. -ve) sf. Trans. = CĂRABĂ².

*CARAVELĂ (pl. -le) sf. ⛵ 1 Veche corabie de războiu turcească ¶ 2 Corăbioară cu vele latine, întrebuințată de Portughezi (🖼 899) [fr. < port.].

CĂRĂVEIU (pl. -eie) sn. Olten. Băn. 1 Bucată de lemn scurtă (tăiată cu ferestrăul); bucată ruptă din ceva ¶ 2 Olten. Sac scurt ¶ 3 Olten. CIAUȘ. Fig. Om scund [comp. CARABĂ, CARAVĂ].

CARAVELĂ, caravele, s. f. Corabie cu pînze, folosită în trecut de spanioli și de portughezi. – It. caravella.

CARAVELĂ s.f. Navă cu vele cu patru catarge, folosită în trecut mai ales de spanioli și de portughezi. ♦ Bastiment turcesc. [< fr. caravelle, it. caravella, cf. port. caravela, sp. carabela].

CARAVELĂ s. f. navă rapidă, cu trei catarge și rază mare de acțiune, din sec. XV-XVI. (< fr. caravelle, port. caravela)

CARAVĂ ~e f. Unealtă de pescuit cu care se prind plătici și șalăi. /Orig. nec.

CARAVELĂ ~e f. (în sec. XIII-XVI) Corabie ușoară cu vele, folosită de spanioli și portughezi în călătorii de lungă durată. /<it. caravella, fr. caravelle

caravă f. o parte a cimpoiului (v. cimpoiu). [Origină necunoscută].

caravă (unealtă de pescuit) (reg.) s. f., g.-d. art. caravei; pl. carave

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

caravă s. f., g.-d. art. caravei; pl. carave

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

caravă s. f., g.-d. art. caravei; pl. carave

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

CARAVELĂ (< it., fr.) s. f. Velier cu 3-4 catarge, răspîndit în sec. 13-17; a fost folosit de Columb și Vasco da Gama.