4 definiții pentru capul-șarpelui

Articole pe această temă:

!cápul-șárpelui (plantă) s. m. art.

cápul-șárpelui (bot.) s. n.

ȘÁRPE, șerpi, s. m. Reptilă (de obicei veninoasă) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se tîrăște printr-o mișcare ondulată a corpului. Țipă-un pescăruș stingher Și șerpii dorm sub salcia cojită. DRAGOMIR, P. 28. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flăcări. GALACTION, O. I 44. Pe coasta unei stînci se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. ◊ (În comparații, cu aluzie la mișcările ondulate ale animalului sau la vioiciunea lui, în special la mobilitatea ochilor lui) Lung și subțire, Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Ca la șerpi îi umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A țipa (sau a striga) ca din (sau ca în) gură de șarpe v. gură (I 1). A se zvîrcoli ca în gură de șarpe v. gură (I 1). Gaură de șarpe v. gaură. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune cînd cineva se simte ispitit să facă sau să spună ceea ce n-ar trebui. (Cu pronunțare regională) Să nu care cumva să. te muște șărpele de inimă și s-o săruți pînă ce nu-i aduce-o la mine. ȘEZ. IV 174. A mușca (pe cineva) șarpele invidiei, al vanității = a fi cuprins de invidie, de vanitate. Șarpele vanității m-a mușcat de sfîrcul inimii mele. CARAGIALE, O. VII 102. A încălzi un șarpe la sîn v. s î n (1). A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra un om rău, iute la mînie. ◊ Compuse: șarpe-de-casă = specie de șarpe neveninos, care trăiește la țară pe lîngă case; șarpe-cu-clopoței = crotal; șarpe-cu-ochelari = cobra; (Bot.) iarba-șerpilor = broscarită (2); capul-șarpelui v. c a p1 (I 6). ♦ Fig. (Uneori ca epitet pe lîngă un nume, de care se leagă prin prep. «de») Om rău, viclean. Anca mea, n-ai grijă de nimica. – Vino să croim de lucru șarpelui de Vlad. DAVILA, V. V. 97. – Variantă: șérpe (CREANGĂ, P. 55, NEGRUZZI, S. I 13) s. m.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ECHIUM L., ECHIUM, CAPUL ȘARPELUI, fam. Boraglnacae. Gen originar din Europa, regiuni mediteraneene, I. Canare și Azore, cca 38 specii, erbacee sau tufe, anuale și bienale. Tulpină erectă, striată. Frunze alterne, simple, nedivizate, lipsite de stipele, liniar-lanceolate, lanceolate. Flori hermafrodite, tubulos-campanulate, albastre-violete, roșii, rar albe, dispuse în spice simple, reunite într-un lung racem terminal cu bractee; gîtul corolei fără scvame, stile bifurcate, caliciul persistent cu 5 diviziuni, 5 stamine, rar 4. Fruct format din 4 nucule tuberculate, la bază neexcavate.

Intrare: capul-șarpelui
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular capul-șarpelui
plural
genitiv-dativ singular capului-șarpelui
plural
vocativ singular
plural

capul-șarpelui

  • 1. compus botanică Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: