10 definiții pentru capugiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

capugiu sm [At: LET. 1207/19 / V: ~pengiu, ~pigiu / Pl: ~ii / E: tc kapugy] (Tcî) 1 Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. 2 (Îs) ~-bașa Căpetenia capugiilor.

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci).

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism înv.) Trimis al sultanului în țările românești, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapici).

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism învechit) Trimis al sultanului însărcinat cu aducerea la îndeplinire a hotărîrilor acestuia în Țările Romîne, privind în special schimbarea domnilor. Pentru a zbura capul unui domn era destul să vie în București sau în Iași un capugiu cu un gealat, să arate arzul sultanului și capul domnului era luat în traistă și dus la Țarigrad. GHICA, S. A. 30. – Compus: cupugi-baș (sau -bașa) = căpetenie a capugiilor. Turcul capugi-baș călare înainte, arhiereii purtînd racla, domnul, boierii și poporul în urmă. NEGRUZZI, S. I 284.

CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism înv.) Trimis al sultanului în țările românești, însărcinat în special cu schimbarea domnilor. – Tc. kapici.

capugiu m. portarul saraiului din Constantinopole (în număr de opt sute), șambelanul Porții: sosia la București capugiul, ce venea să-i taie capul lui Catargiu GHICA. [Turc. KAPUDJY].

capugíŭ m. (turc. kapuğu). Vechĭ. Portar al seraĭuluĭ (erau vre 800). – Și capigiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)

capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

capugíu (capugíi), s. m. – Portar sau paznic al seraiului. – Capugi-pașa, șambelan al Porții, însărcinat cu introducerea ambasadorilor, hotărîrea ordinelor și executarea lor. – Var. capigiu. Tc. kapuci, kapici (Șeineanu, II, 29).

Intrare: capugiu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capugiu
  • capugiul
  • capugiu‑
plural
  • capugii
  • capugiii
genitiv-dativ singular
  • capugiu
  • capugiului
plural
  • capugii
  • capugiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)