caplan¹ sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 9/5 / Pl: ~i / E: tc kaplan] (Tcî) 1 Un fel de turban (din piele de tigru) pe care-l purtau unii soldați turci. 2 Soldat turc care purta caplan¹ (1). 3 (Îc) ~-pașă Căpetenia caplanilor¹ (2).

caplan² sm vz capelan

caplan m. pl. miliție turcească supranumită «Tigrii»; apoi către ceaușii cu nume de caplani AL. [Turc. KAPLAN, tigru].

CĂPLAN sm. Maram. = CAPELAN [ung. kaplan].

caplan (-ni), s. m. – 1. Căciulă din blană de tigru pe care o purtau anumiți soldați turci. – 2. Soldat turc, în general. Tc. kaplan „tigru” (Șeineanu, II, 28).^[1]

Căpl/an, -escu v. Cap II 5, 6.

caplan¹, caplani, s.m. (înv.) soldat turc care purta turban din piele de tigru (din miliția turcească).

caplan², caplane, s.n. (înv.) turban din piele de tigru.

căplan, căplani, s.m. (reg.) Capelan; preot al unei capele catolice: „Apoi mănăstirea o dus-o la casă căplenească aici, în sat ș-o șădzut căplan în ea” (Papahagi, 1925: 312). ■ (onom.) Căplan, Căplescu, nume de familie în jud. Maram. – Var. a lui caplan.

căplan, căplani, s.n. – (reg.; bis.) Capelan; preot al unei capele catolice: „Apoi mănăstirea o dus-o la casă căplenească aici, în sat ș-o șădzut căplan în ea” (Papahagi, 1925: 312; Ieud). ♦ (onom.) Căplan, Caplan, Căplescu, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui caplan (< capelan < it. capellano, MDA; < magh. káplán, cf. germ. Kaplan „capelan”).

căplan, -i, s.n. – Capelan; preot al unei capele catolice. – Din magh. káplán.