CAPITULAȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiune s. f.] – Din fr. capitulation.

capitulație sf [At: ARHIVA R. I, 105/9 / Pl: ~ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr capitulation] (Înv) 1 Capitulare (1). 2 Convenție prin care un stat stabilea un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. 3 Convenție impusă de către o țară independentă unei țări semicoloniale, prin care se obțin anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo.

CAPITULAȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilea un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiune s. f.] – Din fr. capitulation.

CAPITULAȚIE, capitulații, s. f. Convenție impusă unei țări semicoloniale de către o țară capitalistă, în virtutea căreia aceasta obține anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) capitulațiune (GHICA, S. 623) s. f.

CAPITULAȚIE, capitulații, s. f. Convenție impusă unei țări semicoloniale de către o țară (capitalistă), în virtutea căreia aceasta obține anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. [Var.: (înv.) capitulațiune s. f.] – Fr. capitulation.

CAPITULAȚIE s.f. (Ist.) Convenție care asigură supușilor unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat. ♦ Convenție impusă de către o țară capitalistă unei țări semicoloniale, prin care se obțin anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. [Gen. -iei, var. capitulațiune s.f. / cf. fr. capitulation, it. capitulazione].

CAPITULAȚIE s. f. convenție internațională unilaterală, care asigură pentru cetățenii unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat. (< fr. capitulation)

CAPITULAȚIE ~i f. Convenție internațională prin care un stat asigură supușilor altui stat anumite privilegii. [Art. capitulația; G.-D. capitulației; Sil. -ți-e] /<fr. capitulation

capitulațiune sf vz capitulație

*CAPITULAȚIUNE, *CAPITULAȚIE sf. 1 Faptul de a capitula ¶ 2 🎖️ Act în care se fixează condițiunile de predare ale unei cetăți sau unei armate ¶ 3 ⏲ Convenție în virtutea căreia supușii unei puteri creștine se bucurau de anumite privilegii în Statele musulmane [fr.].

CAPITULAȚIUNE s.f. v. capitulație.

capitulați(un)e f. tractat pentru predarea unei cetăți sau pentru depunerea armelor: Capitulațiunea Parisului în 1871.

*capitulațiune f. (mlat. capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa. Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și -áție, dar ob. -áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într’o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.

capitulație (convenție) (desp. -ți-e) s. f., art. capitulația (desp. -ți-a), g.-d. art. capitulației; pl. capitulații, art. capitulațiile (desp. -ți-i-)

capitulație (convenție) (-ți-e) s. f., art. capitulația (-ți-a), g.-d. art. capitulației; pl. capitulații, art. capitulațiile (-ți-i-)

capitulație (convenție referitoare la cetățenii străini) s. f. (sil. -ți-e), art. capitulația (sil. -ți-a), g.-d. art. capitulației; pl. capitulații, art. capitulațiile (sil. -ți-i-)