canulă sf [At: DA / Pl: ~le / E: fr canale, lat cannula] Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălări interne.

*CANULĂ (pl. -ule) sf. 🩺 1 Tub de care se servesc chirurgii sau medicii pentru spălături interne (🖼 815) ¶ 2 Mic tub terminat printr’o seringă [fr.].

CANULĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită întrebuințat pentru spălaturi interne.

CANULĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită întrebuințat pentru spălături interne. – Fr. canule (lat. lit. cannula).

CANULĂ s.f. Tub de sticlă, de metal etc. deschis la extremități, care se folosește la spălături interne. [< fr. canule, cf. lat. cannula – trestie].

CANULĂ s. f. tub (de sticlă) deschis la extremități, pentru spălături interne. (< fr. canule, lat. cannula)

CANULĂ f. med. Tub special care se folosește la efectuarea diferitelor spălături interne sau în diferite operații chirurgicale. /<lat. cannula, fr. canule

canulă f. tub de care se servesc chirurgii.

*cánulă f., pl. e (lat. cánnula, dim. d. canna, țeavă; fr. canule. V. canură, canal, canon, canonadă). Mică țeavă care se pune în vîrfu alteĭ țevĭ saŭ se adaptează la o siringă. – Fals canúlă (după fr.).

canulă s. f., g.-d. art. canulei; pl. canule

canulă s. f., g.-d. art. canulei; pl. canule

canulă s. f., g.-d. art. canulei; pl. canule