9 definiții pentru cantus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cantús sn [At: DN3 / Pl: ~uri / E: fr canthus] Comisura pleoapelor.

CÁNTUS s.n. Unghiul, comisura pleoapelor. [< fr. canthus, cf. gr. canthos].

CÁNTUS1 s. n. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziții muzicale. (< lat. cantus)

CÁNTUS n. Unghiul (comisura) pleoapelor. /<fr. canthus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cantus firmus (cuv. lat., „melodie fixă”), linie melodică, „dată”, peste sau sub care se construiesc celelalte linii melodice în cadrul contrapunctului* sever. C. își are originea în melodiile greg.*, acele melodii ecleziastice pe care Papa Grigorie cel Mare le-a selecționat în sec. 6, grupându-le în antifonar*. Melodiile greg. s-au păstrat nealterate până în prezent în practica bis. cat. În afara acestora, rolul de c. a fost preluat și de unele pop., între care cel mai celebru este „L’homme armé”. În cadrul polifoniei*, coexistă nu numai linia melodică a c. cu melodiile celorlalte voci (2) ci, de multe ori, și textele în limbi diferite (fr. și lat. etc.). În sec. 9-10 ele formau așa-numitele vox principalis, care au devenit mai târziu vox organizandi în organum* și apoi vocea de bază, tenor (3) sau c. în discant (I, 1, 2). În contrapunctul sever c. este alcătuit din notele lungi de durate* egale (v. cantus planus), nerepetabile pe același sunet, evitând intervalele mărite* și micșorate*, salturile mari (sextă* mare, septimă*) și preferând mersul treptat*. De asemenea, c. trebuie să se scrie într-un ambitus (1) restrâns (cvintă* – decimă*). Deși esența c. este vocală, unii compozitori le-au folosit și în piese instrumentale. (Fr. Listz, J. Brahms, P. Boulez etc.). Abrev.: c. f.

cantus gemellus (cuv. lat. „cânt îngemănat”) v. gymel.

cantus mensurabilis (cuv. lat. „cânt măsurat”) v. musica mensurata.

cantus planus (cuv. lat. „melodie plană, dreaptă”; fr. plainchant), termen incert, ce a înlocuit în sec. 13 termenii cantus choralis și cantilena (II) romana; datorită valorilor (I, 3) lungi și în parte egale ale melodiei de tip greg.* ce caracterizau un c., termenul s-a opus treptat acelora de cantus mensuratus (mensurabulis) (v. musica mensurabilis) și de cantus figuratus (figuralis) din sfera muzicii polifonice*.

Intrare: cantus
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cantus
  • cantusul
  • cantusu‑
plural
  • cantusuri
  • cantusurile
genitiv-dativ singular
  • cantus
  • cantusului
plural
  • cantusuri
  • cantusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)