canotieră sf [At: CARAGIALE, ap. CADE / P: ~ti-e~ / Pl: ~re / E: fr canotier] Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte.

*CANOTIERĂ (pl. -re) sf. 🎩 Pălărie tare de paie, cu fundul drept (🖼 813): poartă ... o pălăriuță ~ de paie, de deosebite fețe CAR. [fr.].

CANOTIERĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. – Pronunțat: -ti-e-.

CANOTIERĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – După fr. canotier.

CANOTIERĂ s.f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pron. -ti-e-. / < fr. (chapeau) canotier].

CANOTIERĂ s. f. pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. (< fr. /chapeau/ canotier)

CANOTIERĂ ~e f. Pălărie de paie cu fundul și borurile drepte. [Sil. -ti-e-] /<fr. (chapeau) canotier

canotier, ~ă smf [At: DEX² / P: ~ti-er / Pl: ~i, ~e / E: fr canotier] 1-2 Canotor (1-2).

CANOTIER, -Ă s.m. și f. Sportiv care practică canotajul; canotor. [Pron. -ti-er. / < fr. canotier].

CANOTIER, -Ă s. m. f. canotor. (< fr. canotier)

CANOTIER ~ă (~i, ~e) m. și f. Sportiv care practică canotajul. [Sil. -ti-er] /<fr. canotier

canotieră (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. canotierei; pl. canotiere

canotieră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotierei; pl. canotiere

canotieră (canotoare, pălărie) s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. canotierei; pl. canotiere

CANOTIER s. v. canotor.

canotier s. v. CANOTOR.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.