canón n., pl. oane, și (pop.) canún, pl. urĭ (ngr. kanónas, d. vgr. kanón, baston, linie, regulă, model, principiŭ, d. kánna, trestie; ar. turc. kanún; bg. kanón; rus. kanún, ajun, veghere. V. canulă). 1. Decretu unuĭ conciliŭ: canoanele conciliuluĭ din Trident aŭ reformat adînc catolicizmu. 2. Decret, lege, regulă religioasă: canoanele Bisericiĭ. (V. cod, îndreptar). Fam. A nu avea nicĭ un canun, a nu avea nicĭ o regulă, nicĭ un înțeles, nicĭ un haz, nicĭ un chichirez: fugĭ de aicĭ, că n’aĭ nicĭ un canun! 3. Fig. Regulă, normă, obiceĭ: cînta după canonu luĭ. 4. Lista oficială a cărților Scripturiĭ. 5. Pedeapsă religioasă dată unuĭ păcătos pentru ispășirea păcatelor. 6. Fig. Suferință, tortură, pedeapsă, caznă, chin: ce canon pe capu meŭ! 7. Tropar. 8. (turc, kanún). Un fel de citeră cu 72 de coarde, cîte 3 pe un ton, numită și psalteriŭ.