Definiția cu ID-ul 958009:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CANDID lat. Candidus, „alb, curat”. I. Forme noi, după synaxar: 1. Candidĭa f. ard. (Nepos); cu afer. *Didu > Didești s.: vezi și tema Didi. 2. cu apoc. Canda b. (16 B II 30; 17 B III 289); Canda din Tetoi, 1640 (Pol 39) zis și Cînda. 3. Derivate; Candin, Magda (Met 96); II. Forme vechi, cu apoc.: 1. Cîndu și Cînda (13-15 B 143; 16 B III 147; AO XVIII 474; Cat; Giur 266, an. 1535; Ard II 166; Cotr; Olt; Gorj 298); – din Hațeg (AO XVI 231); olt. (16 B III 147); post. (RA V). 2. Cînde, fam. ard., sec. XIII (RI XII 68); -T., 1452 (DM 38); – V. (Met 65); Cîndea, frecv.; comis, olt. (AO XVI 93) m-te (ib. ard. 1534 (Paș); mold. (P14) Cîndescu, C., log. (AO XVI 331); -l (Dm); Cînd/ești, frații (Ard II 166); -eni s. Cîndea = Condea (Ind 13 – 16 B). 3. *Cîndelea: Cîndelești s.; Cîndiliță și Cînduleț, ard. (Paș). 4. Căndea 1761 (Acte Sc); – I. (Ard. II 38); Căndoiu (Ard); Cîndonii, 1504 (16 B I 22). III. Relație prob.: Candrea și Cîndreș b.; Cîndreni t. Pt. Cîndea < Candidus (OR 1) și Chindeas. Kende = Candidus (M mar 70). Pentru numele lui Chendi, Ilarie, scriitor ard., cf. magh. Kendefy < rom. Cîndescul.