CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari.

canár¹ am [At: (a. 1792) URICARIUL IV, 132/2 / Pl: ? / E: Canare] (Mol; înv; îs) Zahăr ~ Zahăr de prima calitate.

canár² sm [At: (a. 1793) IORGA, S. D. VIII, 28 / V: (reg) căn~, ~rie, ~ál² / Pl: ~ii / E: fr canari] 1 (Orn) Mică pasăre cântătoare, cu penele galbene, originară din Insulele Canare, al cărei bărbătuș cântă frumos (Serinus canaria) Si: canalină, (reg) canarici (Fringilla canaria). 2 (Fig) Iubit. 3 (Bot; reg; îc) ~ul-bălții Mică plantă ierboasă, cu flori mici trandafirii (Limosella aquatica).

CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari.

CANÁR, canari, s. m. Pasăre cîntătoare cu corpul mic, cu pene galbene, crescută la noi ca pasăre de colivie (Serinus canaria). Canarul, îmblînd după mîncare, Sosi-ntr-un loc pe care Sta lațuri coperite. NEGRUZZI, S.II 301.

CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare cu pene galbene (Serinus canaria). – Fr. canari.

CANÁR s.m. Pasăre cântătoare, mică, cu pene galbene. [< fr. canari, cf. sp. canario < Canare – arhipelag în Oceanul Atlantic].

CANÁR s. m. pasăre cântătoare, mică, cu pene galbene. (< fr. canari, sp. canario)

CANÁR ~i m. Pasăre cântătoare, de talie mică, cu penajul viu colorat, originară din Insulele Canare. /<fr. canari

canar m. pasăre cântăreață cu pene galbene, originară din insulele Canare, învață ușor orice melodii (Fringilla canaria).

2) canár adj. (d. ngr. kánna, trestie). Vechĭ. Zahăr canar, zahăr de trestie (adică de cel maĭ bun).

1) canár m. (ngr. kanári, it. canário și canarino, sp. canario, de unde vine fr. canari, adică „din insulele Canare”, de unde e originară această păsărică). Un fel de scatiŭ galben, une-orĭ verzuĭ la cap și aripĭ. Sămînță de canar saŭ de canarĭ saŭ pentru canarĭ, un fel de meĭ cu care se nutresc canariĭ captivĭ (phálaris canariensis). – Fem. cănăriță, pl. e. – Din pricina frumusețiĭ și a cînteculuĭ eĭ, această nenorocită păsărică a ajuns să trăĭască de generațiunĭ într’o veșnică captivitate în casele oamenilor de cel maĭ prost gust. Omuluĭ civilizat nu-ĭ poate plăcea captivitatea unuĭ animal!

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

cănár sm vz canar

canár s. m., pl. canári

canár s. m., pl. canári

!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.

méiul-canárilor s. m.

MEIUL-CANÁRILOR s. v. iarba-cănărașului.

meiul-canarilor s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.