2 intrări

12 definiții

caminár sm vz căminar

căminár sm [At: (a. 1741) IORGA, S. D. 227 / V: ~măn~ / Pl: ~i / E: camină + -ar] 1 (Iuz; șîc ~ul-mare, vel-~) Funcție a boierului însărcinat cu strângerea dijmei, inițial numai pe ceară. 2 (Îae) Boier care avea funcția de căminar (1).

CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în Evul Mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.

CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.

CĂMINÁR, căminari, s. m. (Mold., învechit) Boier care avea în grijă strîngerea dării pentru băuturile spirtoase. Căminarul Grigori?... Era bun prietin cu răposatu soțul meu. ALECSANDRI, T. I 34.

CĂMINÁR, căminari, s. m. (Înv. și reg.) Boier care avea în grijă strângerea dării pentru băuturile spirtoase. – Din camănă „dare anuală asupra băuturilor spirtoase” (< v. sl. kamy, kamene) + suf. -ar.

căminár s. m., pl. căminári

căminár s. m., pl. căminári

CĂMINÁR ~i m. (în Țara Românească și în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar

căminar m. (Marele) boierul însărcinat cu strângerea caminei.

Sava (Căminarul) m. V. Bimbașa.

căminár m. (d. camină). Vechĭ. Perceptoru camineĭ, strîngătoru zecĭuieliĭ domneștĭ. Boĭer care comanda garda domnuluĭ saŭ curteniĭ. – Și cămănar (d. camănă). V. boĭer.

Intrare: caminar
caminar
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: căminar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căminar căminarul
plural căminari căminarii
genitiv-dativ singular căminar căminarului
plural căminari căminarilor
vocativ singular
plural