CALINIC gr. Kαλλίνιϰος „glorios, învingător”. I. 1. – n. monahal. 2. Călinic (Am). 3. Calinichia, doamna lui Radu I. 4. Cu mutația k > g: Galinicu, dobr. (RI XI 210) II. Din contaminarea cu blg. Kалин, derivat de Weigand < Kallinikos și cu blg. Kалинa „afină” sau „sora soției” (Cand 124-6) rezultă: 1. Calin (C Ștef); – vătaf (16 A IV 116); -popa (17 B II 440; IV 320) etc.; -a f. (16 A III 30) și t. 2. Calinaș, G. (Buc). 3. Calincea (Ștef). 4. Calinița (16A II 187). 5. Calen din Urlați cu e < i, ca și în exemplul Crecov (ib, BCI Y 201). Tot din Kallinikos, Weigand derivă blg. Kалота, Kалчо, KалЬо, pe care Miklosich le explică < sl. klaz „negru”. III. Călin, frecvent în toate regiunile, (fie că se explică din Calinic sau din subst. călin), și -ă: (Ștef; Mar; Paș) etc.; Călința f.; -ești s.; -uță f. (Mar); -oiu (Ard).