2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate.

CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză

calamitá vb., ind. prez. 3 sg. calamiteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calamita În „Scînteia” de la 12.VI.1963, p. 1, col. 7, se găsește expresia locurile calamitate. Este limpede că avem de-a face cu un participiu de la un verb a calamita, pe care nu l-am găsit atestat nicăieri, eventual cu un participiu format direct de substantivul în -tate. În orice caz, avem aici o formație regresivă, constituind un exemplu de adăugat la lista din ER, p. 105-106.

Intrare: calamitare
calamitare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calamitare
  • calamitarea
plural
  • calamitări
  • calamitările
genitiv-dativ singular
  • calamitări
  • calamitării
plural
  • calamitări
  • calamitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: calamita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • calamita
  • calamitare
  • calamitat
  • calamitatu‑
  • calamitând
  • calamitându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • calamitea
(să)
  • calamiteze
  • calamita
  • calamită
  • calamitase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • calamitea
(să)
  • calamiteze
  • calamitau
  • calamita
  • calamitaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

calamita

etimologie:

  • de la calamitate
    surse: DEX '09 DN