5 intrări
16 definiții

Explicative DEX

CĂLÂU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂLÂU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

călaie sfp [At: H IX, 231 / E: cf călăi] 1-2 (Reg) Nume generic pentru toate părțile componente ale căruței, scule etc. Cf ciopoc, hâltei, tacâm.

călăie sf [At: VICIU, GL. / P: ~lă-i-e / Pl: ~ii / E: tc kaliye] Plăcintă din făină de grâu, cu lapte și cu ouă, coaptă în cuptor, pe vatră, groasă ca de două degete, de formă lungăreață, care se face la sărbători.

călăvie sf vz colivă

călâu, ~ie a [At: I. C., POEZII 316 / Pl: ~âi / E: nct] 1 (Mun; d. lemn; mpl) Încă verde, neuscat complet. 2 (D. fructe, cereale sau d. pâinea scoasă din cuptor) Necopt bine. 3 (D. lichide) Călduț.

CĂLÎU adj. 1 Căldicel, călduț: o undă ca de boare călîe trecea... prin odăi DEM. 2 🚜 Necopt bine (despre cereale) RV. -CRG. 3 Se zice și de pîine care s’a scos din cuptor necoaptă bine RV. -CRG. 4 Olten. Verde, neuscat bine, apătos, cu mîzgă în ele (vorb. pe lemn) CIAUȘ..

călâie f. Tr. plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă. [Turc. KALYE, printr’un intermediar sărbesc].

călăíe, V. călăvie.

călăvíe f. (var. din colivă). Munt. Mold. Prescură în formă de cruce saŭ de trifoĭ cu patru foĭ, numită și cap, capăt și căpețel, care se stropește cu vin și se presară cu zahăr și se mănîncă de aĭ caseĭ cînd e mortu pe catafalc. – În Trans. călăíe, un fel de turtă de făină de grîŭ, lapte și oŭă. V. colac, naporojne.

călîŭ, -îĭe adj., pl. m. și f. îĭ. Sud. Vîlced: lemne călîĭ. Nu destul de copt: grîne călîĭ. Molcuț: oŭă călîĭ. Căldicel: apă călîĭe.

Etimologice

călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.

Sinonime

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldișor, călduț, încropit.

călîu adj. v. CĂLDICEL. CĂLDIȘOR. CĂLDUȚ. ÎNCROPIT.

Arhaisme și regionalisme

călaie s.f. pl. (reg.) accesorii (la căruță, car, plug etc.); ciopoc, tacâm, hâltei.

călâi, -ie, călâi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.

călâie s.f. (reg., înv.) plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă.

Intrare: călaie
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular — —
plural
  • călaie
  • călaiele
genitiv-dativ singular — —
plural
  • călaie
  • călaielor
vocativ singular —
plural —
Intrare: călăie
călăie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: călâi
călâi adjectiv
adjectiv (A122)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călâi
  • călâiul
  • călâiu‑
  • călâie
  • călâia
plural
  • călâi
  • călâii
  • călâi
  • călâile
genitiv-dativ singular
  • călâi
  • călâiului
  • călâi
  • călâii
plural
  • călâi
  • călâilor
  • călâi
  • călâilor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: călâie
călâie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: călâu
călâu adjectiv
adjectiv (A111)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călâu
  • călâul
  • călâu‑
  • călâie
  • călâia
plural
  • călâi
  • călâii
  • călâi
  • călâile
genitiv-dativ singular
  • călâu
  • călâului
  • călâi
  • călâiei
plural
  • călâi
  • călâilor
  • călâi
  • călâilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

călâu, călâieadjectiv

regional
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.