CAL subst. I. 1. Calu fam. (Șez); – Cercel (Drag 126); -l, fam. (17 A IV 68; Sur VII 238); Călulești s. (Mus) și Valea Călului (sic), (ib.). 2. + -oni, -oi: Caloi b. (Giur); Calona popa (16 B I 161) sau din altă temă. 3. + -ota, (ca în; Vacotă, Bootă etc. < vacă, bou); Cálota, pren., 1640 (Cîmp; Pom; AO XXI 171); – fam., boier (Tis) etc.; Calot/escu (Am); -ești s.; Calotiță, act.; Călotici, Mătei (17 B III 285); Calotici zis și Calotin și Calota armașul (AO XVII 435, 451, XVIII). 4. Deformat prin fonetica ungară: Călata s. < magh. Kalota cu o > a (Drăg 454). 5. + -uș: ◊ Căluș., Călușelul (17 B II212). 6. + -uț, Căluțu, Toader (Șchei I), + -an: Căluțanul (Sur IX). 7. Căluțoiu, N. (î Div). 8. + -an, Călan, P. (Mag Br). 9. Compuse: Calalb (Bîr V); Calbor N., ard., 1757 (RA 409) (< cal + bour?); Calorîpă t. (16 B I 54). 10. Din altă temă (?): Calușa f., dobr. (RI XI, 28). II. Din pl. cai: 1. Prob. Căiata t. 2. Căiuțul s. (Dm 28), singular format din plur. *Căiuți < cai iuți. 3. Căieriu fam. (Șez). 4. Căilă, T., ard.; Căiță, Bucur (Mag Br).