11 definiții pentru căutător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căutător, ~oare [At: TEODORESCU, P. P. / P: că-u~ / V: căt~, ~oáre, cot~, ~oare / Pl: ~i, ~oare / E: căuta + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se interesează de ceva. 3-4 smf, a (Persoană) care se ocupă de ceva. 5-6 smf, a (Persoană) care se preocupă de ceva. 7-8 smf, a (Înv) (Persoană) care îngrijește de cineva (sau de ceva). 9-10 smf, a (Persoană) care descântă pe deocheați. 11-12 smf, a Supraveghetor. 13 smf (Înv) Păzitor de vite. 14-15 smf, a (Înv) (Persoană) care primește cu ospitalitate. 16 smf Administrator al unei proprietăți. 17-18 smf, a Observator cu atenție. 19-20 smf, a Iscoditor. 21-22 smf, a Cercetător. 23-24 smf, a (Câine) care caută vânatul. 25-26 smf, a (Persoană) care încearcă să găsească ceva ascuns (sau pierdut) Si: cercetător (15-16). 27-28 smf, a Ghicitor. 29-30 smf, a (Persoană) care încearcă să procure ceva de preț, rar. 31 sf (Reg; spc) Oglindă.

CĂUTĂTÓR, -OÁRE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă sau descoperă un lucru (ascuns). [Pr.: că-u-] – Căuta + suf. -ător.

CĂUTĂTÓR, -OÁRE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă sau descoperă un lucru (ascuns). [Pr.: că-u-] – Căuta + suf. -ător.

CĂUTĂTÓR, -OÁRE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru ascuns. Pămîntul de mîine Nu mai e numai al căutătorilor de pîine. TOMA, C. V. 291. Poate de cînd ai sosit aci, vei fi avut dumneata prilejul să afli că am fost căutător de comori. C. PETRESCU, A. 304. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-tă-).

CĂUTĂTÓR, -OÁRE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru (ascuns). [Pr.: că-u-] – Din căuta + suf. -(ă)tor.

CĂUTĂTÓR ~i m. 1) Persoană care caută, cercetează ceva greu de găsit. ~ de aur. /a căuta + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căutătór (că-u-) s. m., pl. căutătóri

căutătór s. m. (sil. că-u-), pl. căutătóri

căutătoáre (că-u-) s. f., g.-d. art. căutătoárei; pl. căutătoáre

căutătoáre s. f. (sil. că-u-), g.-d. art. căutătoárei; pl. căutătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂUTĂTOÁRE s. v. oglindă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

căutător de perle expr. (er.) bărbat afemeiat.

Intrare: căutător
căutător substantiv masculin
  • silabație: că-u-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căutător
  • căutătorul
  • căutătoru‑
plural
  • căutători
  • căutătorii
genitiv-dativ singular
  • căutător
  • căutătorului
plural
  • căutători
  • căutătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)