2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căsătorít, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 1731 /2 / Pl: ~iți, ~e / E: căsători] 1 (D. bărbați) Însurat. 2 (D. femei) Măritată.

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) însurat; (despre femei) măritată. – V. căsători.

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) însurat; (despre femei) măritată. – V. căsători.

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) Însurat; (despre femei) măritată.

CĂSĂTORÍT, -Ă, căsătoriți, -te, adj. (Despre bărbați) însurat; (despre femei) măritată. – V. căsători.

căsătorit a. și m. care a contractat o căsătorie.

căsătorí vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~résc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).

A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător

A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căsătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 să căsătoreáscă

căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSĂTORÍT adj. 1. v. cununat. 2. v. însurat. 3. v. familist.

CĂSĂTORIT adj. 1. cununat, (pop. și fam.) căpătuit. (Pereche ~.) 2. însurat. (Bărbat ~.) 3. măritat. (Femeie ~.)

Căsătorit ≠ divorțat

CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 3. a se cununa, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.) 4. a (se) însura, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.) 5. a (se) mărita. (Ea s-a ~ de tînără.)

arată toate definițiile

Intrare: căsătorit
căsătorit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsătorit
  • căsătoritul
  • căsătoritu‑
  • căsători
  • căsătorita
plural
  • căsătoriți
  • căsătoriții
  • căsătorite
  • căsătoritele
genitiv-dativ singular
  • căsătorit
  • căsătoritului
  • căsătorite
  • căsătoritei
plural
  • căsătoriți
  • căsătoriților
  • căsătorite
  • căsătoritelor
vocativ singular
plural
Intrare: căsători
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căsători
  • căsătorire
  • căsătorit
  • căsătoritu‑
  • căsătorind
  • căsătorindu‑
singular plural
  • căsătorește
  • căsătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătoresc
  • căsătoream
  • căsătorii
  • căsătorisem
a II-a (tu)
  • căsătorești
(să)
  • căsătorești
  • căsătoreai
  • căsătoriși
  • căsătoriseși
a III-a (el, ea)
  • căsătorește
(să)
  • căsătorească
  • căsătorea
  • căsători
  • căsătorise
plural I (noi)
  • căsătorim
(să)
  • căsătorim
  • căsătoream
  • căsătorirăm
  • căsătoriserăm
  • căsătorisem
a II-a (voi)
  • căsătoriți
(să)
  • căsătoriți
  • căsătoreați
  • căsătorirăți
  • căsătoriserăți
  • căsătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătorească
  • căsătoreau
  • căsători
  • căsătoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căsătorit

etimologie:

  • vezi căsători
    surse: DEX '98 DEX '09

căsători

  • 1. A (se) uni prin căsătorie cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: despărți divorța 2 exemple
    exemple
    • Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349.
      surse: DLRLC
    • Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător).
    surse: DEX '09 DEX '98