3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căsătorí vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~résc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).

A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător

A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].

căsătór sm vz căsătoriu

căsătoriu [At: TETRAEV. (1574), 224 / V: căsător / Pl: căsători / E: casă + -tor(iu)] 1-2 sm, a (Om) căsătorit (1). 3 sm Tată într-o familie (care are responsabilitatea întreținerii casei).

căsătór m. (adj. verbal d. căsez, așez la casa luĭ). Vechĭ. Cap de familie. Soț, bărbat.

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căsătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 să căsătoreáscă

căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 3. a se cununa, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.) 4. a (se) însura, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.) 5. a (se) mărita. (Ea s-a ~ de tînără.)

A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța

CĂSĂTÓR s. v. bărbat, soț.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căsătóriu s.m. (înv.) om stabilit, cu casă, căsătorit; tată de familie, stăpân al casei; casnic, căsar, căsaș.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A SE CĂSĂTORI a se arăci, a se hămui, a-și pune pirostriile.

Intrare: căsători
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căsători
  • căsătorire
  • căsătorit
  • căsătoritu‑
  • căsătorind
  • căsătorindu‑
singular plural
  • căsătorește
  • căsătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătoresc
  • căsătoream
  • căsătorii
  • căsătorisem
a II-a (tu)
  • căsătorești
(să)
  • căsătorești
  • căsătoreai
  • căsătoriși
  • căsătoriseși
a III-a (el, ea)
  • căsătorește
(să)
  • căsătorească
  • căsătorea
  • căsători
  • căsătorise
plural I (noi)
  • căsătorim
(să)
  • căsătorim
  • căsătoream
  • căsătorirăm
  • căsătoriserăm
  • căsătorisem
a II-a (voi)
  • căsătoriți
(să)
  • căsătoriți
  • căsătoreați
  • căsătorirăți
  • căsătoriserăți
  • căsătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătorească
  • căsătoreau
  • căsători
  • căsătoriseră
Intrare: căsător
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsător
  • căsătorul
  • căsătoru‑
plural
  • căsători
  • căsătorii
genitiv-dativ singular
  • căsător
  • căsătorului
plural
  • căsători
  • căsătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: căsătoriu
căsătoriu substantiv masculin
substantiv masculin (M71)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsătoriu
  • căsătoriul
  • căsătoriu‑
plural
  • căsători
  • căsătorii
genitiv-dativ singular
  • căsătoriu
  • căsătoriului
plural
  • căsători
  • căsătorilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căsători

  • 1. A (se) uni prin căsătorie cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: despărți divorța 2 exemple
    exemple
    • Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349.
      surse: DLRLC
    • Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător).
    surse: DEX '09 DEX '98