2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căsătoresc, ~ească a [At: COD. ȚIV. 11/9 / Pl: ~ești / E: căsător + -esc] (Rar) 1 Specific căsătoriei (1) Si: căsătornic (1). 2 Referitor la căsătorie (1) Si: căsătornic. 3 Care aparține căsătoriei (1) Si: căsătornic (3). 4 Care provine din căsătorie Si: căsătornic (4).

CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -esc.

CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -esc.

CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. Mă cheamă datoria, onoarea, trecutul, credința căsătorească. GALACTION, O. I 194. Cochetărie băbească... tîrguire căsătorească. ALECSANDRI, T. I 51. Șase luni trecuseră de cînd gusta postelnicul această ticnită fericire căsătorească. NEGRUZZI, S. I 73.

CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Din căsător (înv.) + suf. -esc.

căsătoresc a. de căsătorie, conjugal: se teme devr’o pacoste căsătorească AL.

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.

căsătorí vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~résc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).

A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător

căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căsătorésc (rar) adj. m., f. căsătoreáscă; pl. m. și f. căsătoréști

căsătorésc adj. m., f. căsătoreáscă; pl. m. și f. căsătoréști

căsătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 să căsătoreáscă

căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSĂTORÉSC adj. v. casnic, conjugal, matrimonial.

căsătoresc adj. v. CASNIC. CONJUGAL. MATRIMONIAL.

CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

arată toate definițiile

Intrare: căsătoresc
căsătoresc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsătoresc
  • căsătorescul
  • căsătorescu‑
  • căsătorească
  • căsătoreasca
plural
  • căsătorești
  • căsătoreștii
  • căsătorești
  • căsătoreștile
genitiv-dativ singular
  • căsătoresc
  • căsătorescului
  • căsătorești
  • căsătoreștii
plural
  • căsătorești
  • căsătoreștilor
  • căsătorești
  • căsătoreștilor
vocativ singular
plural
Intrare: căsători
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căsători
  • căsătorire
  • căsătorit
  • căsătoritu‑
  • căsătorind
  • căsătorindu‑
singular plural
  • căsătorește
  • căsătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătoresc
  • căsătoream
  • căsătorii
  • căsătorisem
a II-a (tu)
  • căsătorești
(să)
  • căsătorești
  • căsătoreai
  • căsătoriși
  • căsătoriseși
a III-a (el, ea)
  • căsătorește
(să)
  • căsătorească
  • căsătorea
  • căsători
  • căsătorise
plural I (noi)
  • căsătorim
(să)
  • căsătorim
  • căsătoream
  • căsătorirăm
  • căsătoriserăm
  • căsătorisem
a II-a (voi)
  • căsătoriți
(să)
  • căsătoriți
  • căsătoreați
  • căsătorirăți
  • căsătoriserăți
  • căsătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • căsătoresc
(să)
  • căsătorească
  • căsătoreau
  • căsători
  • căsătoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căsătoresc

  • 1. rar De căsătorie, privitor la căsătorie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: casnic (adj.) conjugal matrimonial 3 exemple
    exemple
    • Mă cheamă datoria, onoarea, trecutul, credința căsătorească. GALACTION, O. I 194.
      surse: DLRLC
    • Cochetărie băbească... tîrguire căsătorească. ALECSANDRI, T. I 51.
      surse: DLRLC
    • Șase luni trecuseră de cînd gusta postelnicul această ticnită fericire căsătorească. NEGRUZZI, S. I 73.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător) + sufix -esc.
    surse: DEX '09 DEX '98

căsători

  • 1. A (se) uni prin căsătorie cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: despărți divorța 2 exemple
    exemple
    • Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349.
      surse: DLRLC
    • Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător).
    surse: DEX '09 DEX '98