10 definiții pentru căruț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărúț sn [At: LB / Pl: ~uri / E: car + -uț] 1-2 (Șhp) Car (mic) Si: cărucior (1-2). 3-4 Cărucior (3-4). 5 (Teh) Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. 6 (Pop) Roabă. 7 (Reg) Parte a joagărului nedefinită mai îndeaproape Si: car, căruță (12). 8 (Ast) Ursa mică.

CĂRÚȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Car + suf. -uț.

CĂRÚȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Car + suf. -uț.

CĂRÚȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Căruță. Unde mi se nomoli oțopina de cal, de nu mai putea nici picioarele să și le miște, necum să mai tîrască și căruțul. ISPIRESCU, L. 373. Tremură pe pietre căruțul hîrbuit. NEGRUZZI, S. II 206. 3. Căruță mică, trasă sau împinsă cu mîna, care servește la transportul poverilor mici. 4. Cărucior de copii. 5. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcțiuni.

CĂRÚȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Căruță mică (trasă sau împinsă cu mâna) care servește la transportul poverilor ușoare. 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Din car + suf. -uț.

CĂRÚȚ ~uri n. (diminutiv de la car) 1) Cărucior împins cu mâna, folosit pentru poveri ușoare. 2) Cărucior de copii. 3) Partea mobilă a unor mașini care lunecă sau se mișcă pe rotițe. /car + suf. ~

cărúț n., pl. urĭ (d. căruță). Căruță mică de tras saŭ de împins cu mîna (ca cele de copiĭ). Conținutu unuĭ căruț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărúț s. n., pl. cărúțuri

cărúț s. n., pl. cărúțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRÚȚ s. v. cărucior.

CĂRUȚ s. cărucior, landou, trăsurică, (rar) cărucean. (~ pentru copiii mici.)

Intrare: căruț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căruț
  • căruțul
  • căruțu‑
plural
  • căruțuri
  • căruțurile
genitiv-dativ singular
  • căruț
  • căruțului
plural
  • căruțuri
  • căruțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căruț

  • 1. Diminutiv al lui car.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cărucean căruță 2 exemple
    exemple
    • Unde mi se nomoli oțopina de cal, de nu mai putea nici picioarele să și le miște, necum să mai tîrască și căruțul. ISPIRESCU, L. 373.
      surse: DLRLC
    • Tremură pe pietre căruțul hîrbuit. NEGRUZZI, S. II 206.
      surse: DLRLC
  • 2. Cărucior.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cărucior
  • 3. Cărucior.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cărucior
  • 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Car + sufix -uț.
    surse: DEX '98 DEX '09