2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂUȘÉȘTE adv. (Rar) În felul cărăușilor (1). [Pr.: -ră-u-] – Cărăuș + suf. -ește.

CĂRĂUȘÉȘTE adv. (Rar) În felul cărăușilor (1). [Pr.: -ră-u-] – Cărăuș + suf. -ește.

cărăușéște av [At: DDRF / P: ~ră-u~ / E: cărăuș + -ește] (Rar) În felul cărăușilor (1).

CĂRĂUȘÉȘTE adv. (Rar) În felul cărăușilor. – Din cărăuș + suf. -ește.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

cărăușí vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șésc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărăușéște adv. (sil. -ră-u-)

cărăușí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 să cărăușeáscă

cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă

Intrare: cărăușește
cărăușește adverb
  • silabație: că-ră-u- info
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • cărăușește
Intrare: cărăuși
  • silabație: că-ră-u-și info
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăuși
  • cărăușire
  • cărăușit
  • cărăușitu‑
  • cărăușind
  • cărăușindu‑
singular plural
  • cărăușește
  • cărăușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușesc
  • cărăușeam
  • cărăușii
  • cărăușisem
a II-a (tu)
  • cărăușești
(să)
  • cărăușești
  • cărăușeai
  • cărăușiși
  • cărăușiseși
a III-a (el, ea)
  • cărăușește
(să)
  • cărăușească
  • cărăușea
  • cărăuși
  • cărăușise
plural I (noi)
  • cărăușim
(să)
  • cărăușim
  • cărăușeam
  • cărăușirăm
  • cărăușiserăm
  • cărăușisem
a II-a (voi)
  • cărăușiți
(să)
  • cărăușiți
  • cărăușeați
  • cărăușirăți
  • cărăușiserăți
  • cărăușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușească
  • cărăușeau
  • cărăuși
  • cărăușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărăușește

etimologie:

  • Cărăuș + sufix -ește.
    surse: DEX '98 DEX '09

cărăuși

  • 1. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • cărăuș
    surse: DEX '98 DEX '09