cărășel [At: ANTIPA, F. I. 124 / V: (reg) ~șăl, ~raș~, car~, carașel / Pl: ~ei, ~e sn / E: caras + -el] 1-2 sm (Iht; șhp) Caras (1) (mic). 3 sm (Iht) Caracudă. 4 sm (Gmț) Păduche. 5 sm (Reg) Vierme care trăiește pe materiile (alimentare) putrede. 6 sn Dans popular cu mișcări vioaie. 7 sn Melodie după care se execută acest dans. 8 sn Dansul și melodia după care acesta se execută.

CĂRĂȘEL sbst. Mold. 1 🐟 dim. CARAS ¶ 2 Un danț țărănesc: se’nvîrt părechile într’un joc ce se chiamă ~ SAD..

CĂRĂȘEL, (1) cărășei, s. m., (2) cărășele, s. n. 1. Diminutiv al lui caras. 2. Numele unui dans popular. După brîuleț, lăutarii ziseră o bătută, pe urmă un cărășei; clocotea poiana de cîntece și de glasuri. SADOVEANU, O. I 302.

CĂRĂȘEL, (1) cărășei, s. m., (2) cărășele, s. n. 1. Diminutiv al lui caras. 2. Numele unui dans popular cu mișcări vioaie și melodia după care se execută.

cărășél m., pl. șeĭ (dim. caras. Cp. cu tărășel). Meh. Caras. S. n., pl. e. Nord. Un dans popular.

cărășăl sm vz cărășel

cărășel (pește) s. m., pl. cărășei, art. cărășeii

cărășel (pește) s. m., pl. cărășei, art. cărășeii

cărășel (pește) s. m., pl. cărășei, art. cărășeii

cărășel (dans) s. n., pl. cărășele

cărășelul (dans) s. n. art., neart. cărășel

!cărășelul (dans) s. n. art., neart. cărășel