9 definiții pentru căpuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea2; buterolă. [Pr.: -pu-i-] – Cf. cap1.

CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea2; buterolă. [Pr.: -pu-i-] – Cf. cap1.

căpuitór2 sn [At: EVID. CONT. 136 / Pl: ~oare / E: ns cf cap1] (Teh) Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea2 Si: buterolă.

căpuitor1, ~oare a [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: căpui + -tor] (Îrg) Care căpuiește2.

CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se formează capul la nituri. – Pronunțat: -pu-i-.

CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se formează capul la nituri. [Pr.: -pu-i-] – Din cap1 + suf. -ui-tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpuitór (-pu-i-) s. n., pl. căpuitoáre

căpuitór s. n. (sil. -pu-i-), pl. căpuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPUITOR s. (TEHN.) buterolă. (~ servește la nituire.)

Intrare: căpuitor
căpuitor substantiv neutru
  • silabație: că-pu-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpuitor
  • căpuitorul
  • căpuitoru‑
plural
  • căpuitoare
  • căpuitoarele
genitiv-dativ singular
  • căpuitor
  • căpuitorului
plural
  • căpuitoare
  • căpuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpuitor

  • 1. Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: buterolă

etimologie:

  • surse: DEX '09 DEX '98