CĂPRÍȚĂ, căprițe, s. f. 1. Diminutiv al lui capră (I 1); căprișoară. 2. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capră + suf. -iță.

căpriță sf [At: DAMÉ, T. 182 / Pl: ~țe / E: capră + -iță] 1-2 (Șhp) Capră (5) (mică) Si: căprișoară (1-2), căpruță (1-2). 3 Pui de sex feminin al caprei Si: (pop) iadă, țuguie, vătuie. 4-5 (Pop) Oaie (sau vacă) de culoare cafenie care seamănă la coarne cu caprele. 6-7 Capră (16, 28). 8 Plantă erbacee alburie, cu flori verzi, care crește prin locuri sărate și la malul mării Si: lobodă (Atriplex litoralis). 9 (Bot; reg) Lobodă (Atriplex rosea). 10 (Bot) Lobodă sălbatică (Atriplex tatarica). 11 (Bot) Știr creț (Amaranthus crispus). 12-14 (Bot) Caprifoi (1-3). 15 (Bot) Lobodă (Chenopodium album). 16 (Bot) Lobodă (Salicornia herbacea). 17 Buberic (Scrofularia nodosa). 18 (Mdv) Boală a vitelor provocată de iarba cu același nume și care se manifestă prin umflarea splinei.

CĂPRÍȚĂ, căprițe, s. f. 1. Diminutiv al lui capră (I 1); căprișoară. 2. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capră + suf. -iță.

CĂPRÍȚĂ, căprițe, s. f. Diminutiv al lui capră (I). Căprița se apropie zburdînd mereu. CARAGIALE, O. I 335. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Cînd cad în prada lupilor Se apăr din cornițe. BOLINTINEANU, O. 128.

CĂPRÍȚĂ, căprițe, s. f. Diminutiv al lui capră (I).

căpriță f. alt nume dat lobodei (care crește pe malul apelor).

căpríță f., pl. e. Capră mică. Un fel de lobodă albicĭoasă (átriplex litoralis) care place foarte mult vitelor și din care ele mănîncă pînă ce se unflă și mor. (Ca să se evite asta, vita trebuĭe să fie silită să alerge pînă ce se mistuĭe puțin căprița mîncată).

căpríță (că-pri-) s. f., g.-d. art. căpríței; pl. căpríțe

căpríță s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. căpríței; pl. căpríțe

CĂPRÍȚĂ s. v. brâncă.

căpriță s. v. BRÎNCĂ.