10 definiții pentru cănățuie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cănățuie sf [At: COSTINESCU / V: ~ătu~ / Pl: ~ui / E: cănată + -uie sau căniță + -uie] 1 Cănuță (folosită de obicei la măsurat lichide). 2 (Pop) A i se răsturna cuiva ~ia A muri.

CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Căniță + suf. -uie.

CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Căniță + suf. -uie.

CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Diminutiv al lui cană; cănită. Sapă o gaură ca o cănățuie de apă. ISPIRESCU, la TDRG.

CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Din căniță + suf. -uie.

cănățúĭe f. Rar. Cănuță.

cănățue f. cană mica pentru lichide: o cănățue de apă ISP. [Diminutiv din dial. Tr.: canată, cană mare].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cănățúie (rar) s. f., art. cănățúia, g.-d. art. cănățúii; pl. cănățúi

cănățúie s. f., art. cănățúia, g.-d. art. cănățúii; pl. cănățúi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂNĂȚÚIE s. v. căniță, cănuță.

cănățuie s. v. CĂNIȚĂ. CĂNUȚĂ.

Intrare: cănățuie
cănățuie substantiv feminin
substantiv feminin (F130)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cănățuie
  • cănățuia
plural
  • cănățui
  • cănățuile
genitiv-dativ singular
  • cănățui
  • cănățuii
plural
  • cănățui
  • cănățuilor
vocativ singular
plural

cănățuie

etimologie:

  • Căniță + sufix -uie.
    surse: DEX '98 DEX '09