2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călugărire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: călugări] Intrare într-o mănăstire cu scopul de a deveni călugăr (1) sau călugăriță (1) Si: călugărit1.

călugărí vtr [At: IORGA, D. B. I, 55 / V: ~gherí / Pzi: ~résc / E: călugăr] 1-2 A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1).

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (I). – Din călugăr.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. A se face călugăr (sau călugăriță). O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrșit. MACEDONSKI, O. I 255. Ani să mă călugăresc, Să mă duc la mînăstire. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Tranz. Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oameni. CREANGĂ, P. 47. îl călugăriră, puindu-i numele Paisie. NEGRUZZI, S. I 159.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.

A SE CĂLUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr

A CĂLUGĂRÍ ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr

călugări v. (se) face călugăr.

2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 să călugăreáscă

călugărí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLUGĂRÍRE s. (BIS.) (înv.) postrig.

CĂLUGĂRIRE s. (BIS.) (înv.) postrig.

CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.

CĂLUGĂRI vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.

Intrare: călugărire
călugărire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călugărire
  • călugărirea
plural
  • călugăriri
  • călugăririle
genitiv-dativ singular
  • călugăriri
  • călugăririi
plural
  • călugăriri
  • călugăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: călugări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călugări
  • călugărire
  • călugărit
  • călugăritu‑
  • călugărind
  • călugărindu‑
singular plural
  • călugărește
  • călugăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călugăresc
(să)
  • călugăresc
  • călugăream
  • călugării
  • călugărisem
a II-a (tu)
  • călugărești
(să)
  • călugărești
  • călugăreai
  • călugăriși
  • călugăriseși
a III-a (el, ea)
  • călugărește
(să)
  • călugărească
  • călugărea
  • călugări
  • călugărise
plural I (noi)
  • călugărim
(să)
  • călugărim
  • călugăream
  • călugărirăm
  • călugăriserăm
  • călugărisem
a II-a (voi)
  • călugăriți
(să)
  • călugăriți
  • călugăreați
  • călugărirăți
  • călugăriserăți
  • călugăriseți
a III-a (ei, ele)
  • călugăresc
(să)
  • călugărească
  • călugăreau
  • călugări
  • călugăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călugărire

etimologie:

călugări

  • 1. A (se) face călugăr sau călugăriță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrșit. MACEDONSKI, O. I 255.
      surse: DLRLC
    • Am să mă călugăresc, Să mă duc la mînăstire. TEODORESCU, P. P. 301.
      surse: DLRLC
    • Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oameni. CREANGĂ, P. 47.
      surse: DLRLC
    • Îl călugăriră, puindu-i numele Paisie. NEGRUZZI, S. I 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • călugăr
    surse: DEX '09 DEX '98