CĂLUGĂRI, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (I). – Din călugăr.

călugări vtr [At: IORGA, D. B. I, 55 / V: ~gheri / Pzi: ~resc / E: călugăr] 1-2 A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1).

CĂLUGĂRI (-ăresc) vb. tr. și refl. ⛪ A (se) face călugăr(iță): mitropolitul și episcopii, crezînd că se sfîrșește, îl călugăriră, puindu-i nume Paisie NEGR.; proverb: dracu, cînd a îmbătrînit. atunci s’a călugărit ZNN..

CĂLUGĂRI, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.

CĂLUGĂRI, călugăresc, vb. IV. Refl. A se face călugăr (sau călugăriță). O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrșit. MACEDONSKI, O. I 255. Ani să mă călugăresc, Să mă duc la mînăstire. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Tranz. Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oameni. CREANGĂ, P. 47. Îl călugăriră, puindu-i numele Paisie. NEGRUZZI, S. I 159.

CĂLUGĂRI, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.

A SE CĂLUGĂRI mă ~esc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr

A CĂLUGĂRI ~esc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr

călugări v. (se) face călugăr.

CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ.

călugăr sm [At: (a. 1632) EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/1 / Pl: ~i, (înv) ~gheri / E: vsl калугеръ, калогеръ ngr ϰαλόγηρος] 1 Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească Si: monah. 2 (Îe) A se ține (după cineva) ca dracul după ~ A se ține insistent după cineva. 3 (Îcs) Maica și ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Pan) Om care duce o viață retrasă și înfrânată, căruia nu-i place contactul cu lumea Si: monah, pustnic. 5 (Lpl; maa) Dans nedefinit mai îndeaproape. 6 (Lpl; maa) Melodie după care se execută acest dans. 7 (Lpl; maa) Dans împreună cu melodia. 8 (Teh) Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din eleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea înlocuirii ei cu alta curată. 9 (Bot; reg) Calomfir (1) (Chrysantemum balsamita).

călugheri v vz călugări

CĂLUGĂR sm., CĂLUGĂRIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⛪ Persoană care s’a lepădat de viața lumească petrecînd, într’o mănăstire, o existență închinată rugăciunii și abstinenței (🖼 765, 766) ¶ 2 🌿 FLOAREA-CĂLUGĂRULUI, plantă verde-albăstrie, cu flori roze, numită și „văcăriță” sau „,văcărică” (Saponaria vaccaria) (🖼 767 ) ¶ 3 🌿 CAPUL-CĂLUGĂRULUI 👉 CAP¹13 ¶ 4 🐙 CĂLUGĂRIȚĂ, insectă carnivoră, cu piciorușe lungi și subțirele, care, cînd e atinsă cu mîna sau cu un bețișor, își împreună cele două lăbuțe dinainte, ca și cum s’ar ruga (Mantis religiosa) (🖼 768): a văzut o lăcustă, de ale de le zice ~, cum odată s’a sbîrlit BR. -VN. [vsl. kalugero (< gr. -biz.), kalugerica].

CĂLUGĂRAȘ sm. 1 ⛪ dim. CĂLUGĂR: pe drum întîlni un ~DLVR. ¶ 2 ~ de afumat, pastilă (adesea de formă conică) de afumat în odaie.

CĂLUGĂREL (pl. -rei) sm. ⛪ dim. CĂLUGĂR.

CĂLUGĂRESC adj. ⛪ De călugăr(iță), privitor la călugăr(iță): viață călugărească; se apucă de-i desbrăcă de hainele lor și-i îmbrăcă în haine călugărești ISP. ¶ ¶ contr. NECĂLUGĂRESC.

CĂLUGĂRIȚĂ 👉 CĂLUGĂR.

CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).

CĂLUGĂR, -IȚĂ, călugări, -ițe, s. m. și f. Persoană care trăiește într-o comunitate mănăstirească. V. monah, pustnic, sihastru. Un călugăr scobora încet pe potecă, la vale, cu o mare și umflată traistă la șold. HOGAȘ, M. N. 111. Pustnicul... chemase pe toate călugărițele la ascultare. ISPIRESCU, L. 30. Călugărul ce ședea în acea chilie era un om ca de șeizăci de ani, cu barba albă și lungă pînă la brîu. ALECSANDRI, C. 27. – Accentuat și: (f.) călugăriță.

CĂLUGĂR, călugări, s. m. Bărbat care trăiește într-o comunitate mănăstirească. – Slav (v. sl. kalugerŭ < gr.).

CĂLUGĂR ~i m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru

călugăr m. om care s’a lepădat de ale lumii și duce o vieață pioasă într’o mănăstire. [Gr. KALOGHÉRAS, lit. bunul bătrân, nume onorific ca și preot].

Misail Călugărul m. V. Eustratie.

călúgăr m., pl. ărĭ (ngr. kalógeros și kalógiros, dial. kalúgeros, d. vgr. kalós géras, fericit în etate; vsl. kalugerŭ și kalogerŭ). Monah, om retras la mînăstire și îmbrăcat în rasă. – În Olt. -ăre. V. pustnic, schimnic, sihastru, anahoret, eremit, ascet și cenobiŭ.

2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.

călugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călugăresc, 3 sg. călugărește, imperf. 1 călugăream; conj. prez. 1 sg. să călugăresc, 3 să călugărească

călugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călugăresc, imperf. 3 sg. călugărea; conj. prez. 3 să călugărească

călugări vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugăresc, imperf. 3 sg. călugărea; conj. prez. 3 sg. și pl. călugărească

călugăr s. m., pl. călugări

călugăr s. m., pl. călugări

călugăr s. m., pl. călugări

călugăr (călugări), s. m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.

LUIZI-CĂLUGĂRA, com. în jud. Bacău, situată în Subcarpații Tazlăului, la poalele de NE ale vf. Pietricica (586 m alt.); 5.354 loc. (2000). Biserică romano-catolică (1851).

MISAUL CĂLUGĂRUL (a două jumătate a sec. 17), cărturar din Moldova. Amintit de Miron Costin și Ion Neculce pentru interpolările sale referitoare la cucerirea Daciei de către Traian, precum și la informații ulterioare privind domniile lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.

călugăr, călugări s. m. (deț.) condamnat care are de efectuat o pedeapsă mare.

CĂLUGĂRI vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.

CĂLUGĂRI vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.

BARBA-CĂLUGĂRULUI s. v. cucută.

CĂLUGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

barba-călugărului s. v. CUCUTĂ.

CĂLUGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

CĂLUGĂR. Subst. Călugăr, călugăraș (dim.), monah; anahoret (rar), ermit (rar), pustnic, schimnic (rar), ascet (livr.), schimonah (înv.), sihastru; cenobit; metocar. Călugăriță, mireasa domnului, monahie; pustnică, ascetă (livr.), schimnică, schimonahă (înv.); desăgăriță (rar). Egumen, abate, stareț, singhel; protosinghel; arhimandrit, proestos (înv.). Egumenă, stareță, abatesă (rar). Augustin; benedictin; capucin; carmelit; celestin; franciscan; dominican; iacobin; iezuit; minorit; templier, trapist. Benedictină; capucină; dominicană; carmelită; franciscană; ursulină. Călugăr musulman, derviș, călugăr indian, fachir. Călugărie, monahie (rar), monahism; ermitaj (rar), pustnicie, pustnicire, schimnicie (rar), schimnicit, sihăstrie; cenobitism. Stâreție, abație, egumenie. Adj. Călugăresc, de călugăr, monahal, monahicesc, monastic; anahoretic (rar), eremitic (rar), schimnicesc (rar), ascetic, pustnicesc (înv.); schimnicit, pustnicit, sihăstrit. Benedictin; capucin; dominican; franciscan; iacobin; iezuitic. Vb. A (se) călugări; a (se) pustnici, a (se) schimnici (rar), a (se) sihăstri, a (se) duce (închide, intra, trimite, băga) la (o) mănăstire. A egumeni (rar), a stăreți. Adv. Călugărește, schimnicește (rar). V. ascetism, așezămînt de cult, cler, singurătate.