călugăréște av [At: DOSOFTEI, V. S. 13 / E: călugăr + -ește] În felul călugărilor (1).

CĂLUGĂRÉȘTE adv. În felul călugărilor. – Din călugăr + suf. -ește.

călugăréște adv. Ca călugăriĭ.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (I). – Din călugăr.

călugărí vtr [At: IORGA, D. B. I, 55 / V: ~gherí / Pzi: ~résc / E: călugăr] 1-2 A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1).

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. A se face călugăr (sau călugăriță). O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrșit. MACEDONSKI, O. I 255. Ani să mă călugăresc, Să mă duc la mînăstire. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Tranz. Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oameni. CREANGĂ, P. 47. Îl călugăriră, puindu-i numele Paisie. NEGRUZZI, S. I 159.

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.

A SE CĂLUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr

A CĂLUGĂRÍ ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr

călugări v. (se) face călugăr.

2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.

călugăréște adv.

călugăréște adv.

călugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 să călugăreáscă

călugărí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă

CĂLUGĂRÉȘTE adv. (BIS.) (rar) monahicește. (Se îmbracă ~.)

CĂLUGĂREȘTE adv. (BIS.) (rar) monahicește. (Se îmbracă ~.)

CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.